Locurile de muncă cele mai apreciate de români
Într-o perioadă în care se vorbeşte foarte mult despre concedii, restaurante şi terase, românii sunt foarte preocupaţi să-şi schimbe şi jobul. E oarecum ciudat pentru că, în general, vara nu mişcă aproape nimic.
De Redactia Observator la 06.08.2019, 16:10Într-o perioadă în care se vorbeşte foarte mult despre concedii, restaurante şi terase, românii sunt foarte preocupaţi să-şi schimbe şi jobul. E oarecum ciudat pentru că, în general, vara nu mişcă aproape nimic. Tocmai că lumea e plecată în vacanţă şi unui director sau oricărui angajator numai de interviuri nu îi arde pe caniculă.
Dar CV-urile înscrise pe una dintre cele mai mari platforme de joburi de la noi arată ce vânzoleală e în piaţă tocmai acum.
Câteva cifre statistice, pentru început: Numărul celor care sunt în căutarea unui loc nou de muncă a crescut luna trecută cu 18 procente, prin comparaţie cu luna anterioară, arată un studiu al unei companii de recrutare.
Practic, printre două- trei cocktailuri şi o baie în mare, de ce nu, românii trimit CV-uri către companii. Probabil că vă întrebaţi care sunt locurile de muncă ce au atras atenţia românilor chiar în perioada concediilor.
Cei mai mulţi dintre ei vor să lucreze cu cifrele. După cum puteţi observa şi dumneavoastră, numai în domeniul financiar-contabil au aplicat peste 20 de mii de oameni.
Topul este continuat de BPO (Business Process Outsourcing ), cu 17 mii de aplicări şi inginerie, 15 mii de oamenii dorind să lucreze în acest domeniu.
În continuare, un sector râvnit rămâne cel bancar, cu peste nouă mii de aplicanţi numai în iulie. Vorbim practic despre o creştere cu aproape 40 de procente faţă de luna anterioară.
Am spus de nenumărate ori aici, la Observator, vara se simte cel mai bine criza de angajaţi, mai ales din domeniul hotelier. Domeniu care, după cum aţi putut vedea din studiu, nu pare să ii atragă pe români.