Lumini și aplauze pentru eroii în alb, la Timișoara
Pandemia a unit inimile medicilor care bat acum la unison. Eroii în halate albe luptă contracronometru în linia întâi. Iar pentru ei, albul înseamnă speranţă şi încredere. O inimă uriaşă a strălucit, aseară, în Timişoara, prin lanternele telefoanelor aprinse chiar de salvatori.
De Redactia Observator la 09.04.2020, 10:34Pandemia a unit inimile medicilor care bat acum la unison. Eroii în halate albe luptă contracronometru în linia întâi. Iar pentru ei, albul înseamnă speranţă şi încredere. O inimă uriaşă a strălucit, aseară, în Timişoara, prin lanternele telefoanelor aprinse chiar de salvatori. Din celălalt capăt al oraşului răsunau în tandem cu aplauzele, sirenele masinilor de poliţie, pompieri şi jandarmi, în semn de recunoştinţă pentru medici.
Este ecoul speranţei şi al solidarităţii pentru ei. eroii din linia întâi, în lupta cruntă cu pandemia de coronavirus. Zeci de poliţişti, pompieri şi jandarmi au mers, aseară, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, acolo unde au pornit girofarurile în semn de respect şi preţuire pentru eroii în halate albe. În schimb, au primit. aplauze. Cu toţii, sunt împreună în această luptă.
ELENA MEGHERA, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL ISU TIMIŞ - În semn de solidaritate ne-am alăturat acestei iniţiative. Dorim să transmitem cetăţenilor că noi rămânem în prima linie şi suntem alături de ei.
AURORA VOICILĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL IPJ TIMIŞ - Şi noi ne aflăm în prima linie pentru a fi alături de dumneavoastră, pentru a vă proteja şi nu vă cerem decât un singur lucru: Rămâneţi acasă!
HORAŢIU RADA, PREŞEDINTE TIMIŞOARA CAPITALĂ EUROPEANA 2021 - Eroii noştrii sunt ei. Ei sunt cei care luminează, medicii, politiştii, jandarmii. doresc să le mulţumesc tuturor pe această cale.
Peste 250 de bolnavi infectaţi cu COVID-19 au fost îngrijiţi aici, iar aproape jumătate din ei s-au vindecat.
VOICHIŢA LĂZUREANU, MANAGER SPITAL BOLI INFECŢIOASE VICTOR BABEŞ - Sunt zece săptămâni deja de când am început, dar ne-am descurcat, eu zic că ne-am organizat foarte bine.
În acest timp, în celălalt capăt al oraşului de pe Bega, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, angajaţii au ieşit pe platoul heliportului de la Unitatea de Primiri Urgenţe unde au format o inimă din lanternele telefoanelor mobile.
DR. GEORGIANA MOISE, MEDIC ONCOLOG - Este o inimă care bate la unison şi pentru a ne dovedi devotamentul faţă de pacienţi şi faptul că vrem să ajutăm, să facem bine. Şi atâta timp cât suntem şi noi protejaţi de acest coronavirus, putem să ne facem meseria în continuare şi o facem cu dedicaţie şi cu multă pasiune.
RAUL PĂTRAŞCU, MANAGERUL SPITALULUI JUDEŢEAN TIMIŞOARA - Am dorit să construim din oameni acest simbol al inimii, pentru că am vrut să dăm un semnal al speranţei. Lumina alba a lanternei pentru noi reprezintă speranţă.
Este mesajul campaniei "Lumineaza oraşul prin tine", o iniţiativă prin care medicii au vrut sa transmită pacienţilor şi nu numai că atâta timp cât inima lor va bate, ei vor fi prezenţi în prima linie.
DR. JENEL PĂTRAŞCU, ŞEF SECŢIE ORTOPEDIE - Sunt convins că niciun medic adevărat nu fuge din faţa niciunei pandemii.