Lupta cu ţânţarii pare fără sfârşit. Oamenii sunt atacaţi de insecte atât în parcuri, cât şi acasă (Video)
Lupta cu ţânţarii pare fără sfârşit. Deşi se fac tratamente din aer, cu avioane de mici dimensiuni, sau de la sol, rezultatele nu se văd. Oamenii se plâng că sunt atacaţi de ţânţari, atât în parcuri, cât şi acasă şi acuză că autorităţile au intervenit prea târziu.
De Redactia Observator la 21.06.2019, 11:00- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Lupta cu ţânţarii pare fără sfârşit. Deşi se fac tratamente din aer, cu avioane de mici dimensiuni, sau de la sol, rezultatele nu se văd. Oamenii se plâng că sunt atacaţi de ţânţari, atât în parcuri, cât şi acasă şi acuză că autorităţile au intervenit prea târziu.
Pe câmpul de la Clinceni, un avion era pregătit să decoleze. Din aer, urma să arunce substanţa împotriva ţânţarilor peste localităţile de lângă Bucureşti.
Claudiu Ciobanu, director firmă dezinsecţie: Cantitatea de substanţă pe care o are bazinul permite efecturea, într-un singur zbor, a 120 de hectare.
Tratamentele făcute din avion au efect doar asupra larvelor de ţânţari care sunt împiedicate să se mai transforme în adulţi, iar experţii spun că rezultatele lor se vor vedea abia peste 10 zile.
Până atunci, oamenii spun că nu mai suportă invazia. Au încercat tot felul de soluţii.
Fănica Boangiu, locuitor Buftea: Dăm la două zile, dar efect nu are. Nu ştim ce să mai luăm. E vorba că acum căutăm pe bază de hormoni, că am înţeles că mai repede mor la soluţiile pe bază de hormoni, dar nu ştim.
Autorităţile spun că dezinsecţia ar trebuit făcută în acelaşi timp, în toate localităţile, pentru a avea efect.
Constanţa Cojocaru, director Serviciul de Dezinsecţie şi Ecologizare Mediu: Ţânţarul nu stă numai în judeţul Ilfov sau în Bucureşti. Ţânţarul zboară şi 10 kilometri dintr-o parte în alta.
Ţânţarii sunt greu de suportat mai ales după lăsatul serii. O plimbare liniştită în parc e posibilă doar cu dispozitivul anti-ţânţari.
Tratamentele împotriva ţânţarilor au început în aprilie. Însă în mai nu au mai continuat.