Mădălina Manole, comemorată de fani și de prieteni
O floare, o lumânare şi o lacrimă i-au lăsat astăzi fanii la mormânt Mădălinei Manole. Au bătut sute de kilometri ca să o comemoreze pe "fata cu părul de foc". I-au compus o poezie şi i-au fredonat melodiile
De Redactia Observator la 14.07.2014, 19:54O floare, o lumânare şi o lacrimă i-au lăsat astăzi fanii la mormânt Mădălinei Manole. Au bătut sute de kilometri ca să o comemoreze pe "fata cu părul de foc". I-au compus o poezie şi i-au fredonat melodiile
Cu o floare au trecut pe la mormântul fetei cu părul de foc prieteni dragi sau fani. Astăzi, Mădălina Manole ar fi împlinit 47 de ani. Se împlinesc insă patru ani de când artista nu mai este.
Prietena de suflet a solistei nu îşi poate stăpâni lacrimile. Lângă ea, un băieţel de vârsta lui Petru junior. E băieţelul pe care Mădălina i l-a botezat.
Ieri, soţul Mădălinei şi Petru junior i-au adus o coroană de crizanteme albe. Cu un mesaj: "Ne e tare dor de tine, mami!". Cu socrii, Petru Mircea nu s-a întâlnit. Nu-şi vorbesc de pe 14 iulie 2010, de când Mădălina a ales moartea.