Maimuţa evadată dintr-o curte din Bucureşti a fost filmată plimbându-se pe acoperişuri (Video Exclusiv)
Trei maimuţe au evadat din curtea unui bucureştean din sectorul 5, însă două dintre ele au fost prinse imediat. Cea de-a treia maimuţă a fost mai greu de prins, însă autorităţile au reuşit, într-un final, să o captureze.
De Cristian Ionescu la 11.09.2019, 15:14Trei maimuţe au evadat din curtea unui bucureştean din sectorul 5, însă două dintre ele au fost prinse imediat. Cea de-a treia maimuţă a fost mai greu de prins, însă autorităţile au reuşit, într-un final, să o localizeze.
Autorităţile au căutat maimuţa prin Bucureşti o lungă perioadă de timp, specialiştii precizând că animalul poate fi periculos şi nu se recomandă apropierea persoanelor neavizate.
Maimuţa evadată din sectorul 5 a fost prinsă
Un babuin a evadat din curtea unui bucureştean şi s-a plimbat în voie, o lungă perioadă de timp, prin curţile vecinilor. În cele din urmă, autorităţile au reuşit să identifice locaţia animalului exotic.
Potrivit medicului veterinar Dan Lescai, este vorba despre un pavian, sau cercopitec, iar animalul poate fi periculos, apropierea persoanelor neavizate de acesta fiind nerecomandată.
"Sunt foarte inteligente, dar această intelingenţă nu se transpune într-o blândeţe faţă de om, ci într-o speculare de situaţii. Pentru alţi oameni, în afară de persoana care avea grijă de ea, reprezinta un pericol. Este puternică, agilă şi poate muşca foarte puternic, sau lovi, sau zgâria. Mai mult, în afară de aspectul pericolului fizic, mai există şi posibilitatea transmiterii unor boli. Păstraţi distanţa de siguranţă dacă o vedeţi. De asemea, abordarea acestui animal trebuie făcută de o echipă special antrenată. Deci, sub nicio formă, nu va apropiaţi de un astfel de animal dacă îl vedeţi", a declarat pentru Observator.tv medicul veterinar Dan Lescai.