Mâncare cu etichetă mincinoasă
Să păcălim cumpărătorul cu eticheta. Asta fac trei sferturi dintre comercianţii din România. O demonstrează controalele de la Protecţia Consumatorilor.
De Redactia Observator la 14.02.2014, 20:09- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Multe dintre produsele vândute drept româneşti sunt de fapt aduse din afara graniţei. O demostrează un material filmat cu o camera ascunsă.
Rafturile magazinelor sunt pline de produse alimentare aduse de peste graniţă. Iar etichetele induc în eroare consumatorul. Puţine sunt produsele care au menţionată ţara de origine. Singurul trecut pe etichetă este importatorul.
Şi cum scrisul de pe etichetă poate fi citit doar cu lupa, este foarte uşor de confundat producătorul cu importatorul. Pe asta se bazează şi comercianţii. Important este ca cel care cumpără să vadă România. Doar eticheta românească vinde bine.
E drept că, în prezent, legislaţia lasă la decizia producătorului să menţioneze ţara unde au fost făcute alimente. Dar în scurt timp ar putea deveni o obligaţie.
Cel puţin pentru carnea de pui şi porc. Parlamentul European a adoptat deja o propunere care vizează etichete detaliate pentru aceste alimente. Producătorii spun însă că astfel vor avea costuri de producţie mai mari. Prin urmare, şi preţurile la raft vor creşte.
Ultimele controale făcute de comisarii de la Protecţia Consumatorilor arată că 70 la sută dintre comercianţi nu respectă regulile de etichetare a alimentelor. Aşa că au dat amenzi de aproape 3 milioane de lei.