Bunica fetei incendiate de Ion Turnagiu în stare de şoc, după ce a văzut totul: "I-a dat foc în pat. A zis: Las-o să ardă"
Cad primele capete după eliberarea unui ucigaş în serie care a făcut o nouă victimă: a incendiat o fată de 17 ani ce se zbate acum între viaţă şi moarte. Doi şefi din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin au fost demişi astăzi şi vor fi cercetaţi de Inspecţia Judiciară, după ce i-au semnat avizul către libertate criminalului. Reporterii Observator au vorbit, în exclusivitate, cu familia adolescentei arse, dar şi cu părinţii primei victime a lui Turnagiu.
De Redactia Observator la 16.06.2020, 19:55- Familia adolescentei arse, sfâșiată de durere
- Fata, în stare gravă la spital
Elisaveta Șchiopu, bunica fetei - A venit şi i-a pus foc în pat. Eu eram într-o cămăruţă, aici, şi ea era în camera mare. Şi atunci a ieşit nepotul afară şi a zis: ce-i făcuşi, mă? Şi a zis, las-o să ardă că îi dedei foc. Mi-a rămas în suflet, aşa, şi în ochi, aşa cum era. Arsă, pârjolită toată.
Este mărturia unei femei în vârstă care şi-a văzut nepoata incendiată de un ucigaş în serie. Fata de 17 ani se zbate între viaţă şi moarte. Bunica le face o mărturise şocantă reporterilor observator: Ion Turnagiu ar avea un complice care a ameninţat-o.
Elisaveta Șchiopu, bunica fetei - A venit unul, colea, şi a zis că să o iau de acolo. A zis că să mă duc să o iau că dacă nu o iau atunci nu o mai iau până la 17 ani. De la Severin a fost. Am zis că nu pot să mă ocup de ea că sunt bătrână şi ea nu mă ascultă pe mine. Eu şi fratele ei ne-am hotărât şi am zis că o luăm. M-a învăţat ăla ca să o cer de acolo, să o iau acasă. A fost cu el în puşcărie. Ar fi omorât pe bunică-sa, pe bunică-su, o cumnată gravidă.
Cazul fetei incendiate deschide răni vechi
Cazul întoarce cuţitul în rană pentru alte cinci familii cărora Ion Turnagiu le-a răpit pe cineva drag. Printre ele, părinţii primei vcitime.
Doina Ciurariu, mama fetei ucise - Ne-a omorât fiica, că pe ea singură am avut-o. Şi cum au mai putut să-i mai dea drumul? La atâţia morţi şi atâtea necazuri câte a făcut.
Iosif Ciurariu, tatăl fetei ucise - La mine a fost moarte sadică la fiică-mea, că scrie în acte. A fost gravidă. A patra lună.
Carmen avea 20 de ani şi era însărcinată atunci când a fost ucisă. Pe Turnagiu, tatăl ei l-a adus în curte, după ce i s-a făcut milă de el într-o gară. Iar ea, a avut ghinionul să-l prindă furând.
Iosif Ciurariu, tatăl fetei ucise - Ea a fost dusă până la vecinul, a auzit gălăgie şi a venit aici. El spărgea dulapul cu cheia. Aveam acolo 20 de mii cum era înainte. Când a intrat ea, a ţipat, a zbierat, el i-a dat cu toporul în cap.
După Carmen au urmat alte victime: un prieten, un cuplu de bătrâni din Bucureşti. Toţi au fost omorâţi. pentru bani. Turnagiu a fost prins la aproape 9 luni de la primul omor, şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. După 26 de ani, însă,. a ieşit. I-au pledat cauza cu unanimitate de voturi membrii Comisiei Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. Judecătorii au fost convinşi că individul s-a reabilitat, a muncit şi a participat la activităţi sociale şi educative în puşcărie.
Hotărârea liberării condiționate - "Nu lipsit de relevanță este și faptul că acest contestator a fost propus pentru liberare condiționată cu unanimitate de voturi, la a noua analiză, pedeapsa fiind executată în regim deschis. Nu a fost sancționat, a fost recompensat de 24 de ori, cele 7 sancțiuni aplicate anterior au fost ridicate, a participat la programe socio-educative și lucrative"
Procuror Ștefan Cercel, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Sunt multe persoane condamnate, odată cu ispăşirea pedepsei se apreciază că a plătit societăţii preţul pentru fapta comisă.
Doi directori de penitenciar, demiși
Pentru eliberarea lui Turnagiu şefii penitenciarlui - directorul şi directorul adjunct- plătesc cu funcţia. Sunt practric cei care au semnat avizul de eliberare condiţionată ce a ajuns pe masa judecătorilor.
Ministrul Justiţiei i-a demis astăzi şi cere acum verificarea tuturor eliberarilor conditionate din ţară.
Ion Turnagiu e acum după gratii. Surse din cadrul anchetei susţin că individul a incercat sa i convinga pe anchetatori sa l lase in libertate deoarce are "relații" și o poate ajuta pe victimă să se recupreze.
Procuror Ștefan Cercel, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatul s-a limitat în a-şi recunoaşte fapta, în totalitate. La condamnare se ţine cont de antecedentele penale ale inculpatului.
Ion Turnagiu, criminalul
Îmi pare nespus de rău, dar asta e viaţa.