Gest incalificabil al unui bărbat de 22 de ani din Craiova
Tânărul a incendiat maşina unui prieten, ca să îşi răzbune soţia. Femeia fusese concediată chiar de consoarta amicului său.
De Redactia Observator la 23.01.2018, 08:32Tânărul a incendiat maşina unui prieten, ca să îşi răzbune soţia. Femeia fusese concediată chiar de consoarta amicului său. Iar craioveanul n-a vrut să lase gestul nepedepsit. S-a înarmat cu tot ce-i era necesar pentru a-i da tovarăşului său o lecţie.
Numai că situaţia a scăpat de sub control. Focul s-a extins și la alte două autoturisme. Totul a fost surpins de camerele de supraveghere, iar individul a fost identificat şi arestat.
Bărbatul din Craiova s-a trezit în miez de noapte cu maşina în flăcări. Pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere este surprinsă fiecare mişcare a individului. Acesta aruncă benzină la motor, apoi fuge. În urma lui se declanşează iadul.
Alexandru Negreţ, pagubit: "Mai era un volvo aici. De fapt, Volvo era la distanţă de 2 metri, numai că maşina, în timp ce lua foc, cum era parcată lângă gard, a început să coboare încet spre maşina dânsului. S-a lipit bot în bot cu ea, a luat foc şi aia, a luat foc şi cealaltă."
Trei dintr-un foc.
Alexandru Negreţ, pagubit: "Am încercat, am încercat cu găleţi. Au venit toţi vecinii cu apă. Dar nu ai ce să-i faci. O dată ce îi dai foc cu benzină nu ai ce să-i faci."
Vecina la poarta căreia erau parcate maşinile a fost al un pas să piară în flăcări.
Alexandru Negreţ, pagubit: "Dacă nu veneau pompierii, dacă mai întârziau 5-10 minute, lua femeia foc în casă. Pt că focul era la jumatea curţii. Deja femeia era disperată în casă, urla, nu mai ştiam ce să-i facem. Tremura din toate încheieturile."
Tânărul care a provocat prăpădul a fost repede identificat. Este cel mai bun prieten al proprietarului maşinii. S-ar fi răzbunat după ce, luna trecută, nevasta lui a fost concediată de soţia păgubitului.
Mihaela Gird, purtator de Cuvant IPJ Dolj: "A fost luată măsura reţinerii pt 24 de ore faţă de bărbatul de 22 de ani, acesta fiind indrodus în centru de reţinere şi arestare 2. Şi, ulterior s-a dispus arestarea lui pt 30 de zile."
Alexandru Negreţ, pagubit: "Am impresia că şi-a făcut nişte ambiţii cu nevastă-sa acasă. 07:50 Aia l-a influenţat foarte mult. De când s-a băgat cu ea, eu de asta am terminat prietenia cu el din cauza ei. 08:17 A fost cel mai bun prieten al meu."
Paguba se ridică la aproape 25.000 de euro, iar bărbatul care s-a răzbunat în stil mafiot riscă ani grei de închisoare.