Meseria care face din muncă o vacanță. Cât câștigă un steward pe iaht
Cum ar fi ca într-o zi, la serviciu, să mergi cu iahtul prin cele mai scumpe locuri din lume, alături de milionari celebri?
De Redactia Observator la 24.03.2018, 22:47Cum ar fi ca într-o zi, la serviciu, să mergi cu iahtul prin cele mai scumpe locuri din lume, alături de milionari celebri? Câteva românce s-au obişnuit deja cu asta şi mai câştigă si câteva mii de euro pe lună. Sunt stewardese pe iahturi şi ne arată cum se poate ajunge la o astfel de meserie de vis.
Soare, peisaje rupte din poveste şi condiţii de 5 stele. Sunt lucruri care devin obişnuinţă pentru un steward pe iaht. Carmen a plecat în prima cursă în 2009. După şase ani, s-a întors în ţară şi a lansat singura şcoală recunoscută internaţional pentru steward pe iaht din România. "În cinci zile vor învăţa partea de house keeping, service, vor învăţa despre diferite naţionalităţi, pentru că cei care închiriază, sunt din diferite ţări şi ar trebui să le ştii puţin cultura, felul lor de a fi, cum servesc masa."
Cursurile costă 950 de euro, iar cei care vor să devină stewarzi trebuie să aibă minimum 18 ani şi să vorbească fluent limba engleză. La final, cursanţii primesc trei diplome recunoscute internaţional. Teoretic, banii ar putea fi recuperaţi din prima lună de muncă.