Miercurea Mare, tradiţii şi obiceiuri. Este ziua în care Iisus a fost trădat

Miercurea Mare este ziua în care Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginţi. Din acest motiv, ziua de miercuri este declarată zi de post.

• Cât ar putea veni factura la energie în funcţie de câte grade sunt setate în locuinţă

Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere

Miercurea Mare, tradiţii şi obiceiuri

Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

De asemenea, este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă. Cel mai indicat lucru pe care poți să îl faci astăzi este să spui rugăciuni.

Nu este bine să te enervezi sau să arunci vorbe necurate în această zi si nici să te superi pe ceilalţi.

În anumite zone, se obisnuieşte, ca în Miercurea Mare copiii să meargă cu colindul la asfinţitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroşi.

Miercurea Mare. Femeia păcătoasă şi Trădarea lui Iuda

Ultima Liturghie de pocăinţă din Miercurea cea Mare este o încheiere şi pecetluire a întregii lucrări de pocăinţă a postului, arătându-ne ce minuni poate săvârşi ea când se lucrează şi câtă pagubă aduce când lipseşte.

Cumpana celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasă – uce­nicul Iuda, este răsturnată de pocăinţă. Păcătoasa se află în sta­rea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, lipsa ei, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare. Această răsturnare ne umple de teamă şi îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar totodată şi de mare încredere şi nădejde, pentru puterea cea mare a pocăinţei, ce ne stă la îndemână. Dar să ne oprim mai stăruitor asupra acestora.

Fariseii şi cărturarii, îndeosebi, şi poporul evreu în general, aveau credinţa ca ei, ca popor ales şi chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinaţi din oficiu să fie moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

Mântuitorul, în repetate rânduri, le-a arătat că această cre­dinţă este greşită. Pilda Vameşului şi a Fariseului arată tocmai aceasta: un păcătos şi un drept, prin poziţia şi prin faptele lor, îşi schimbă între ei locurile, prin poziţia lor sufletească.

Vierii necredincioşi, deşi la început se bucură de încrederea Stăpânului viei, vor auzi hotărârea:

„Se va lua împărăţia de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43). Ucenicul şi păcătoasa, pomeniţi în Miercurea Sfântă, arată şi mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaşte mai bine ca oricine pe Domnul său: trăise ani de zile împreună, văzuse atâtea minuni, auzise atâtea învăţături minunate şi cu toate acestea, pentru ca s-a lasat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire veşnică.

Dimpotrivă, desfrânata cea înstrăinată de Dumnezeu adu­când cu mare căinţă lacrimi şi mir de mult preţ, devine miro­nosiţă şi pregăteşte spre îngropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti în toată lumea spre pomenirea ei. (Mc. 14, 9).

Slujba Utreniei ne pune mereu faţă în faţă cele două stări: ale ucenicului şi a păcătoasei; schimbarea cea bună adusă de pocăinţa şi căderea pricinuită de iubirea banilor.