Mierea pentru elevi, val de controverse. Nutriţioniştii nu văd cu ochi buni cadoul guvernanţilor
Vestea că vor primi miere la şcoală nu îi prea încântă pe cei mici şi nici părinţii nu se arată foarte entuziasmaţi. Copiilor le plac bomboanele, nu şi mierea. Iar adulţii se gândesc cu groază că în pauze la luptele cu lapte şi corn, s-ar putea adăuga acum şi miere.
De Redactia Observator la 22.11.2018, 23:45Vestea că vor primi miere la şcoală nu îi prea încântă pe cei mici şi nici părinţii nu se arată foarte entuziasmaţi. Copiilor le plac bomboanele, nu şi mierea. Iar adulţii se gândesc cu groază că în pauze la luptele cu lapte şi corn, s-ar putea adăuga acum şi miere. Nutriţioniştii trag un semnal de alarmă şi spun că elevii ar putea ajunge să consume prea mult zahăr.
Un borcan de 350 de grame miere ar urma să ducă acasă, în fiecare lună, preşcolarii şi elevii din clasele primare.
Unii dintre părinţi se gândesc deja cu îngrijorare la momentul în care copiii vor avea primi câte un borcan cu un capac verde.
Cei mici nu par însă deloc entuziasmaţi. Mierea nu intră în meniul lor preferat.
Cei care au votat, după ani de dezbateri, proiectul "miere in scoli", cred că alimentul nu va fi risipit.
Învăţătorii şi părinţii vor fi nevoiţi să fie mai atenţi la copiii care suferă de alergii. Mierea este unul dintre principalii alergeni.
Iar nutriţioniştii atrag atenţia că românii consumă de 5 ori mai mult zahăr decât e recomandat. Astfel, jumătate dintre copiii români au probleme cu greutatea, iar un sfert dintre ei sunt obezi.
Programul mierea în şcoli îi bucură însă pe apicultorii care au început să îşi facă noi calcule. Se gandesc la o producţie mai mare în 2019 şi nu exclud cresterea preturilor.
Mierea va ajunge în şcoli din luna ianuarie, iar fondurile vor veni de la ministerul Agriculturii. Asta, desigur, dacă nu va înregistra întârzieri precum cornul şi laptele. In continuare sunt scoli care nu le pot oferi copiilor gustarea.