Sistemul de adopție din România, între povești cutremurătoare și schimbare. Un reportaj Observator
Interesul superior al copilului. Acesta este principiul după care, în teorie, funcţionează sistemul de protecţie a minorilor la noi. Doar că nu este mereu aşa. Aproape 50 de mii de copii sunt acum în centre de plasament, la asistenţi maternali sau în grija familiei extinse. Iar numărul de copii adoptaţi e aproape infim, comparativ. Problemele nu vin doar din legi strâmbe, ci şi de la oamenii din sistem. Abia acum se încearcă o schimbare.
De Redactia Observator la 14.10.2020, 22:45
- Un proiect lansat în vară ar trebui să permită adopția mai ușoară a copiilor abandonați.
Familia Coman a adoptat un copil care, la prima vedere, avea un dosar care ar fi speriat pe mulţi. Băiatul era deja de şapte ani în sistemul de protecţie şi avea şi un diagnostic de ADHD.
Diana Coman, mamă adoptatoare: Diagnosticul de ADHD a fost clar exagerat. E un copil normal.
Ștefan Coman, tată adoptator: La ADHD problema era de limite, privire la timp de ecran, consum de zahăr și suc și el era foarte agitat din cauza asta. Când noi i-am impus limite, lucrurile s-au schimbat.
Ca el, mai sunt mulţi alţii, blocaţi într-un sistem care îi vede doar ca nişte dosare. Un proiect lansat la începutul verii încearcă să schimbe sistemul şi să permită astfel adopţia a cât mai mulţi copii abandonaţi.
Mădălina Turza, președinte ANDPDCA: În ultimii trei ani, ca o medie aproximativă a numărului de copii declaraţi adoptabili anual era în jur de 3300 de copii. Acest număr e foarte mic raportat la dimensiunea sistemului.
Mii de dosare zăceau prăfuite pe birourile Direcţiilor pentru Protecţia Copilului din ţară. Fiecare conţine o poveste sumbră, iar pentru mulţi dintre copii e deja târziu.
Dacă pentru cei sub 14 ani, autorităţile sunt obligate de lege să deschidă dosar pentru a putea fi adoptaţi, pentru copiii mai mari dispare această obligaţie. Mai puţin de jumătate din cei 50 de mii de minori abandonaţi au sub 14 ani. Iar sistemul, în loc să-i ajute, îi traumatizează.
Mădălina Turza, președinte ANDPDCA: Avem din păcate foarte multe cazuri de copii abuzați în sistem. Atât în centrele de plasament, cât și în asistența maternală. Acești oameni care lucrează direct cu copiii au acest talent fabulos de a așterne pe hârtie lucruri foarte bune.
Cel mai recent caz de abuz a fost descoperit chiar de o familie adoptatoare, care dorea să ia acasă o fetiță care, la prima vedere, avea un dosar imaculat.
Mădălina Turza, președinte ANDPDCA: Sunt niște lucruri pe care nici măcar nu le poţi gândi sau imagina despre felul în care se poartă acest copil și ce spune la 3-4 ani, care atestă agresiunile sexuale, iar în paralel avem un dosar absolut perfect al copilului.
Iar copiii au fost văzuţi, de prea multe ori, doar ca un obiect al muncii.
Mădălina Turza, președine ANDPDCA: Sunt niște dosare, niște hârtii pe care le plimbă. Sunt copiii o afacere? Din păcate, da, sunt o afacere în sensul acesta, în sensul în care sunt folosiți pentru a prezerva diferite părți ale unui sistem.
Reporterii OBSERVATOR au urmărit acest proces, au vorbit cu părinți care au adoptat copii perfect sănătoși, cărora nimeni nu le mai dădea o șansă. În săptămânile următoare veţi afla povești dureroase despre copii abuzați, copii transformați în dosare și hârtii, dar şi despre copii salvaţi şi oameni care au ştiut să vadă dincolo de prima impresie.
