Antena LIVE

Curs valutar

Modul de plată pentru medicii de familie va fi schimbat

De luna viitoare, am putea să scăpăm de coada la medicul de familie. Dar şi de medicii care nu prea trec pe la cabinet. Autorităţile vor să schimbe felul în care îi plătesc pe doctori. Vor da mai mulţi bani pentru consultaţiile oferite, şi nu ca acum pentru câţi pacienţi au pe listă

De la 10.03.2015, 20:02
WhatsApp
Vezi și:

De luna viitoare, am putea să scăpăm de coada la medicul de familie. Dar şi de medicii care nu prea trec pe la cabinet. Autorităţile vor să schimbe felul în care îi plătesc pe doctori. Vor da mai mulţi bani pentru consultaţiile oferite, şi nu ca acum pentru câţi pacienţi au pe listă

O situaţie de care ar putea profita medicii din clinicile private, care îşi atrag deja pacienţii cu tot felul de gratuităţi.

Medici grăbiţi, de negăsit şi cabinete supra-aglomerate. De asta se plâng pacienţii când vine vorba de anumiţi medici de familie. Se întâmplă pentru că, acum, ca să intre în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, un medic de familie trebuie să aibă cel puţin opt sute de pacienţi.

Într-o zi, un medic de familie poate consulta, potrivit contractului, doar 21 de pacienţi. Aşa că mulţi lucrează cu programări.

De luna viitoare, cozile de la medicii de familie ar putea să dispară. Autorităţile vor ca orice medic să aibă contract cu Casa, indiferent de numărul de pacienţi. În plus, doar douăzeci la sută din fondurile cabinetelor vor veni din numărul de pacienţi înscrişi pe listă. Restul de optzeci de procente, din consultaţiile acordate efectiv. Vor fi astfel dezavantajaţi medicii care nu prea trec pe la cabinet.

Medicii de familie spun că multe cabinete vor dispărea, pentru că nu se vor putea susţine financiar. Iar de profitat, ar profita clinicile private, care racolează pacienţi, oferindu-le tot felul de gratuităţi.

Modificările ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie, dacă medicii de familie sunt de acord să semneze noul contract.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social doctor regula spital oferte pacienti lista
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024