Monede de aur găsite sub capota unui autoturism
Descoperire record a poliţiştilor de frontieră din Timişoara. 800 de monede din aur de 24 de karate au fost găsite ascunse în autoturismul unor timişoreni care veneau din Austria
De Redactia Observator la 17.04.2014, 13:52Monedele au fost descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad din judeţul Timiş. Doi români, unul de 22 de ani, iar celălat de 65, care se întorceau din Austria, au cerut să intre în ţară. Poliţiştilor de frontieră li s-a părut că ceva nu e în ordine.
Bărbaţii păreau destul de agitaţi, aşa că au controlat amănunţit maşina şi bagajele celor doi bărbaţi. Cele 800 de monede, care erau inscripţionate Franz Josef - 1915, erau ascunse sub capota şi în bordul maşinii. Bărbaţii au declarat că aurul le aparţine unor rude din Austria care i-au rugat să-l transporte în România.
Monedele au fost trimise Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Direcţia Metale şi Pietre Preţioase, unde, în urma evaluării preliminare, s-a stabilit că piesele sunt confecţionate din aur de 23,6 karate. În greutate totală de 11,167 kilograme, acestea au fost predate apoi Trezoreriei Statului, pentru a fi expertizate, urmând ca în functie de rezultatul acesteia să fie stabilită încadrarea juridică a faptelor. În cauză, s-a deschis dosar de urmărire penală.