Mersul pe motocicletă, marea pasiune a unui constănţean de 90 de ani
Pasiunea pentru motociclete este elixirul tinereţii pentru un respectabil domn din Constanţa. Are 90 de ani, dar trăieşte alături de partenera sa o a doua tinereţe, pe motor. Fără griji şi fără niciun pic de teamă, cei doi au călătorit în toată ţara, dar şi în străinătate.
De Redactia Observator la 05.03.2020, 17:18- Cei doi pensionari se bucură din plin de viaţă.
- Povestea lor a început în urmă cu aproape 7 ani
Pasiunea pentru motociclete este elixirul tinereţii pentru un respectabil domn din Constanţa. Are 90 de ani, dar trăieşte alături de partenera sa o a doua tinereţe, pe motor. Fără griji şi fără niciun pic de teamă, cei doi au călătorit în toată ţara, dar şi în străinătate.
Pentru cei care nu îi cunosc, în spatele echipamentului de motociclişti par doi tineri îndrăgostiţi de viaţa boemă. În realitate, pe motor s-a urcat Mircea, în vârstă de 90 de ani, iar alături de el în ataş este partenera lui, Margareta, de 66 de ani.
Mircea Panaitescu: M-am nascut in 14 mai 1930, am facut liceul la Buzau si facultatea la Bucuresti. În 1958 mi-am luat carnetul si o motocicleta Simson sport .
Margareta Moraru: Pot sa va spun ca este zmeul zmeilor pentru ca desi are o varsta conduce extraordinar de prudent, de elegant.
Amuzanţi şi plini de viaţă, cei doi pensionari se bucură din plin de viaţă. Nu se gândesc la vârstă, ci la viitor.
Margareta Moraru: Eu am un spirit de aventura exagerat, pot spun, si nu mi-e frica
Reporter: Va traiti alaturi de domnul mircea a doua tinerete.
Margareta Moraru: Da, si el alaturi de mine mai abitir, ca eu sunt pentru el un soi de gerovital
Povestea lor a început în urmă cu aproape 7 ani, iar ceea ce i-a unit a fost dragostea pentru motociclete.
De dragul Margaretei, domnul Mircea a renunţat la motorul său şi a cumpărat motocicleta cu ataş. Şi tot de dragul ei şi-a adus aminte toate romanţele din tinereţe.
Margareta Moraru: Drept sa spun cu asta m-a si cucerit. Îmi canta la telefon, romante intregi.
Cei doi au planuri mari împreună. După ce au parcurs pe motocicleta cu ataş peste peste 27 de mii de kilometri în 6 ani, domnul Mircea şi doamna Margareta vor să meargă împreună până în Germania.
Margareta Moraru: Nu am fost decat in Ungaria, in Austria, la vecini, acum vreau sa mergem in Germania. Ca ploua, ca ninge, noi mergem, avem echipament destul ... Cand am fost in Austria ne-a plouat destul de mult.
Când nu au motocicleta, cei doi folosesc bicicletele. Au chiar şi un stativ pentru bicicletă pe motocicletă. Important este însă că nu stau niciodată.
Şi sunt convinşi că acesta este secretul poftei de viaţă. Doamna Margareta are copii, iar domnul Mircea strănepoţi, dar sunt hotărâţi să demonstreze că tinereţea nu este doar o cifră în buletin.