Muzeului Satului din Bran riscă să dispară
Un întreg muzeu riscă să dispară din cauza unor litigii pentru pământul de sub el. Secţia de Etnografie în aer liber a Muzeului Naţional Bran şi-a închis porţile, după ce terenul pe care au fost ridicate casele a fost pierdut în instanţă.
De Redactia Observator la 24.06.2020, 17:10- Muzeul Satului din Bran se află chiar la poalele castelului.
- Muzeul a fost înfiinţat în 1960.
Mai mult, noii proprietari vor ca muzeul să evacueze locul până la sfârşitul lunii. Un termen prea scurt, în condiţiile în care acolo sunt 18 construcţii, unele vechi chiar de mai bine de 200 de ani.
Muzeul Satului din Bran se află chiar la poalele castelului şi a fost înfiinţat în 1960. De atunci, aici au fost aduse rând pe rând case, anexe gospodăreşti, construcţii care reprezintă stâne sau mori din satele din jurul Branului.
Specific zonei Bran-Moeciu sunt astfel de case cu sala. Ele au prispa pe toata lungimea casei si astfel de decoratiuni pe partea superioara a stalpilor.
In total, sunt 18 astfel de monumente istorice care risca sa ramana ale nimanui in cazul in care pamantul de sub case isi schimba proprietarul
Cum pământul pe care se află monumentele istorice a fost pierdut în instanţă, un executor judecătoresc a decis ca până vineri terenul să fie eliberat.
Cum acest lucru este imposibil, reprezentanţii muzeului, dar şi Ministerul Culturii contestă decizia, însă tot ce pot face, este să spere că vor ajunge la o înţelegere cu noii proprietari ai terenului.
Liviu Brătescu – secretar de stat în Ministerul Culturii: Noi nu putem intra intr-un dialog, intr-o negociere cu dansii pentru cumpararea acestei doua treimi, in momentul in care instanta nu a stabilit printr-o sentinta defintiva natura modului prin care au intrat dansii in proprietate
Nonu Pușcariu - avocat: S-a formulat cerere de suspendare a acestei executari. Asteptam raspunsul instantelor judecatoresti pe aceată chestiune. Sunt foarte multe vicii pe acest titlul executoriu.
În lipsa unei înţelegeri între noii proprietari şi conducerea muzeului cele 18 monumente vor sta cu lacătul pe uşă. Nu pot fi nici mutate şi nici dărâmate, dar neîngrijite în câţiva ani vor cădea singure.
Daniel Apostol – șef secție: Ele, ca şi importanţă, au caracter de unicat, după cum se ştie deja. Este un parc etnografic categoria A, exact, ca şi valoare patrimonială, ca şi Castelul Bran.
Acum toţi cei 10 angajaţi ai secţiei etnografice riscă să rămână pe drumuri. Iar patrimoniul cultural al ţării este în pericol să piardă construcţii unice în lume.