Antena LIVE

Curs valutar

Ninsoarea nu-i opreste pe medici

Troienele au făcut zid în faţa vieţii şi numai solidaritatea umană a învins nămeţii. Ambulanţa blocată în drum spre Craiova s-a întors în Capitală abia azi-noapte, flancată de poliţie şi de armată. Ficatul prelevat în ţară a fost transplantat imediat unei paciente în stare critică, iar la fel şi rinichii, şi corneea.

De la 26.01.2014, 19:59
WhatsApp
Vezi și:

 Andi găseşte greu cuvinte să le mulţumească medicilor care i-au salvat mama. Ficatul adus de la Craiova era singura şansă a Zoiţei Vasilescu, în vârstă de 58 de ani.

Nimic nu ar fi fost posibil fără efortul unei echipe tinere, care a reuşit să aducă organele în siguranţă, după ce a rămas blocată în zăpadă. Niciun efost nu a fost prea mult pentru a-şi îndepli misiunea: să salveze vieţi.

Ajunşi cu şase ore întârziere, medicii şi-au făcut treaba şi au pornit pe drumul de întoarcere. Orice minut contează, mai ales pentru ficatul prelevat de la un pacient de 36 de ani aflat în moarte cerebrală.

Au ajuns la Bucureşti noaptea, la ora 2. Dacă ficatul a fost transplantat de urgenţă, rinichii şi corneea au ajuns şi ei astăzi, la primitori.

Cinci pacienţi cu probleme renale au aşteptat cu sufletul la gură ca testele de compatibilitate să fie în favoarea lor. Printre ei, şi Marian Mateiu. Ca să ajungă la Bucureşti, Marian a trecut prin aventura vieţii lui.

Diabetic şi cu alte complicaţii ale bolii, Marian nu a fost compatibil cu rinichii aduşi de la Craiova. În schimb, două femei din Capitală, de 33, respectiv 36 de ani, au intrat în sala de operaţie în această seară.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social zapada ger iarna viscol salvare transplant ambulanta ficat
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024