Care sunt noile tendințe în materie de încălțăminte. Pantofii sport, la modă, chiar și la rochii (Video)
Care sunt noile tendințe în materie de încălțăminte. Stilul vestimentar se numeste acum smart casual şi exista şi aici niste reguli de care ar trebui să ţinem cont!
De Redactia Observator la 27.05.2019, 15:06Care sunt noile tendințe în materie de încălțăminte. Stilul vestimentar se numeste acum smart casual şi exista şi aici niste reguli de care ar trebui să ţinem cont!
Un trend care începe să câştige tot mai mult teren, oriunde ai întoarce privirea. Pe stradă, în cluburi sau la birou, încălţămintea comodă a devenit alegerea celor care vor să îmbine moda cu comoditatea. Mai ales că la ora actuală, pe piaţă, şi celebrele case de modă mizează pe adidaşi. Iar modul în care îi purtăm ţine doar de imaginaţie.
Lucy Faur, stilist: Există înclălţăminte sport special dedicată activităţilor fzice, sportive, şi incaltaminte sport interpretată, adapata cumva să faca un statement, adică să dea o nuanţă aparte ţinutei noastre, să o accesorizeze şi să exprime un mesaj, acela că sunt foarte increzătoare cu ceea ce port.
Iar moda are acum şi un nume. Smart casual.
Lucy Faur, stilist: Presupune asocierea de elemente elegante, cu un element relaxat. Dacă stăm să ne gândim, mai târziu a devenit pantoful sport un element esenţial în imbrăcămintea feminină, la început a fost adoptat de bărbaţi.
Dacă este să ne referim la doamne, până nu demult asocierea dintre rochiile elegante, cu paiete şi încălţăminte comodă nu era neapărat pe gustul tuturor. Dar iată că acum pot face echipa perfectă la ocazii. Există însă şi un "dar" dacă doriţi să abordaţi acest stil.
Lucy Faur, stilist: Regula de aur în această situaţie, pentru a ne păstra estetica de smart casual, este neapărat necesar să asociem piese dintr o sferă cu piese din altă sferă, e musai să combinăm cu un element elegant. Trebuie să fii foarte asumat câ să poţi să porţi o rochie preţioasă cu încălţăminte sport. Este tot vorba despre a arăta că te simţi bine în ceea ce porţi că nu vrei să te închini la tendinţele acelea rigide, la a fi mult prea preţios, este o tendinţă adoptată de noua generaţie. Nimic nu este mai important decât să iubim ceea ce purtăm şi să devenim aşa una parte din cealaltă.
O regulă valabilă şi în cazul bărbaţilor care optează pentru îmbrăcăminte la patru ace, dar şi pentru încălţăminte comodă. Iar alegerea este cu atât mai potrivită, cu cât talpa adidasului este mai înaltă. În acest fel ne protejăm şi coloana. Un pantof plat pune prea mare presiune pe tendon, dar şi pe muşchi spun specialiştii.