Antena LIVE

Noua generație de medici, serbare în condiții speciale în Târgu Mureş

Şi festivităţile de absolvire au fost greu de organizat în această vară. În unele locuri s-au ţinut doar virtual. În altele, în aer liber, dar supuse multor reguli.

De la 31.07.2020, 17:19

Mediciniştii din Târgu Mureş, spre exemplu, au sărbătorit finalul celor șase ani de facultate pe un stadion, respectând normele de distanțare. Familia și prietenii nu au putut să îi îmbrățișeze, în schimb au urmărit ceremonia prin intermediul unei transmisii online.

Au fost şi regrete- cum ar fi cel legat de lipsa prietenilor şi a familiei. Dar chiar şi aşa, proaspeţii absolvenţi s-au simţit bine.

Absolvent: Voi încerca să stau acasă, voi încerca să-mi ajut oamenii și sper să reușesc să pot să rămân.

Absolventă: Plănuiesc să rămân în țară după examenul de rezidențiat. Ajutăm semenii noștri.

Rector: Dragi colegi medici, vă doresc mult succes în noua etapă a vieții voastre, pe care o veți începe astăzi. Ne revedem după ce schimbăm roba de azi cu halatele albe.

Pentru tinerii absolvenți urmează câteva zile de vacanță. Apoi se vor reîntoarce la învățat. În doar trei luni, urmează examenul de rezidențiat.

Ți-a plăcut acest articol?

observator16 targu mures medic student doctor festivitate stadion
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024