Noua tradiție la sat: brunch-ul cu bucate din ogradă
Sfârşitul de săptămână a stat sub semnul delicateselor tradiţionale. Zeci de gurmanzi şi-au dat întâlnire la brunchul de toamnă, organizat într-o tabără de cercetaşi de pe Valea Hârtibaciului.
De Redactia Observator la 28.09.2020, 17:09- Organizatorii brunchului nu i-au uitat nici pe cei mici.
- Atelierele de ceramică şi olărit au fost pline de mici artizani.
Sfârşitul de săptămână a stat sub semnul delicateselor tradiţionale. Zeci de gurmanzi şi-au dat întâlnire la brunchul de toamnă, organizat într-o tabără de cercetaşi de pe Valea Hârtibaciului.
Încă de dimineaţă localnicii au încărcat mesele cu bucate sută la sută autohtone. Bunătăţile gătite după reţete tradiţionale au avut ca ingrediente principale legumele din curţile oamenilor.
Pentru mulţi dintre participanţii la brunch, evenimentul a însemnat o călătorie în timp, în vremea copilăriei.
După o masă copioasă a venit rândul plimbării. Aşa că invitaţii la brunch au vizitat satul Nocrich şi au aflat istoria locului.
Cristian Cismaru, organizator: Aceasta era o casă a comunităţii care era pusă la dispoziţia preoţilor saşi. De mulţi ani, aici funcţionează un centru al cercetaşilor.
Organizatorii brunchului nu i-au uitat nici pe cei mici, aşa că atelierele de ceramică şi olărit au fost pline de mici artizani.
Aurora Sutea, reprezentant centru cercetaşi: Dacă aveţi ceva întrebări, întrebaţi un cercetaş cu eşarfă. Asta este regula de bază.
Astfel de brunchuri vor fi organizate şi în saptamânile care urmează atâta timp cât vremea va ţine cu turiştii.