O dovadă impresionantă de iubire vine de la o mamă din Teleorman! Femeia stă de câteva zile în parcarea maternităţii
O dovadă impresionantă de iubire vine de la o mamă din Teleorman! Femeia stă de câteva zile în parcarea maternităţii din Târgu Mureş, spital în care fiica ei a născut. Femeia de 45 de ani doarme în maşină şi şi-a improvizat un fel de bucătărie în parcarea spitalului. Nu vrea să deranjeze pe nimeni. Vrea doar să fie acolo când fiica şi nepoţelul ei vor fi externaţi şi să plece împreună acasă.
De Redactia Observator la 14.04.2017, 16:46O dovadă impresionantă de iubire vine de la o mamă din Teleorman! Femeia stă de câteva zile în parcarea maternităţii din Târgu Mureş, spital în care fiica ei a născut. Femeia de 45 de ani doarme în maşină şi şi-a improvizat un fel de bucătărie în parcarea spitalului. Nu vrea să deranjeze pe nimeni. Vrea doar să fie acolo când fiica şi nepoţelul ei vor fi externaţi şi să plece împreună acasă.
Nici nu contează unde stă, spune femeia, atât timp cât este aproape de fiica ei, care abia a născut.
Marga şi soţul ei sunt meşteşugari din Alexandria. Ei şi fiica lor, însărcinată, au plecat la drum, prin ţară, ca să vândă bijuterii şi să facă un ban, de Paşte. Doar că tinerei i-a venit sorocul pe când erau în Târgu Mureş şi a ajuns la spital.
A născut, iar cum părinţii ei nu au unde să meargă, au decis să rămână în parcarea maternităţii unde fiica lor a născut. Cât timp mai stă ea internată, stau şi ei.
Oamenii dorm în maşină şi gătesc în aer liber, la o butelie, pe o masă din plastic.
Aşa o să treacă şi Paştele, crede femeia, pentru că e posibil ca fiica şi bebeluşul acesteia să nu fie externaţi până atunci. Dar nu e nimic, cel mai important este ca fiica şi cel mic să fie bine.
Până când vine ziua externării fiicei ei din maternitate, Marga o să continuie să gătească în parcare, pentru ea.
Marga o să facă şi ouă roşii, ca să aibă masa cât mai bogată duminică. Cozonacul e mai greu să-l facă acolo, aşa că o să-l cumpere.