O familie din Piteşti trăieşte în condiţii greu de imaginat
O familie din Piteşti trăieşte în condiţii greu de imaginat. Două femei şi patru copii se zbat într-o sărăcie lucie. Nu au curent electric, mâncare sau căldură în casă. Au însă căldură în suflet.
De Redactia Observator la 10.12.2015, 13:29- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
O familie din Piteşti trăieşte în condiţii greu de imaginat. Două femei şi patru copii se zbat într-o sărăcie lucie. Nu au curent electric, mâncare sau căldură în casă. Au însă căldură în suflet. Cred în Moş Crăciun. Şi speră ca moşul să facă, anul acesta, o minune pentru ei.
Ana Maria are 11 ani. Cristina 9, Andrei 8 ani, iar mezina, Nicoleta, doar 3. În apartamentul cu două camere în care locuiesc cu mama şi bunica nu au curent electric de trei ani. Nici gaze nu au, şi nici butelie, covoare sau perdele, iar geamurile crăpate sunt lipite cu scotch. Şi e frig.
Mâncarea caldă e un lux iar hăinuţe au primit de pomană. Toate cele şase suflete trăiesc din pensia de urmaş a bunicii şi din alocaţii. Doar 700 de lei pe lună. Şi cu eforturi mari să supravieţuiască de pe o zi pe alta.
Moş Crăciun nu a venit niciodată la cele patru suflete nevinovate. Cu toate astea, copiii cred în el. Cum Moşul s-a rătăcit pe drum de fiecare dată, nici brad nu au avut până acum de sărbători.
Lenuţa Badea îşi iubeşte copiii ca pe ochii din cap. Tatăl nu vrea să stie de ei. Femeia are nevoie de un loc de muncă stabil. Până acum nu şi-a găsit. Când găseşte, munceşte cu ziua.
Puteţi sprijini familia Badea, dar şi alte cazuri din campania „Schimbă o viaţă" prin donaţii în contul afişat pe ecran. Mai multe informaţii găsiţi accesând site-ul www.schimbaoviata.ro.