O femeie din Neamț, mutilată de partenerul de viaţă
O femeie de 40 de ani din Neamţ e în stare gravă la spital, după ce partenerul ei de viaţă, un italian cu 20 de ani mai în vârstă, a mutilat-o.
De Redactia Observator la 04.08.2014, 13:20O femeie de 40 de ani din Neamţ e în stare gravă la spital, după ce partenerul ei de viaţă, un italian cu 20 de ani mai în vârstă, a mutilat-o. Gelos peste măsură, bărbatul a mers la casa părintească a iubitei, acolo unde aceasta se refugiase, şi a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit. Sora femeii a găsit-o în agonie şi a chemat imediat o ambulanţă.
Bărbatul a fost prins la câteva ore după atac şi a fost arestat preventiv. Victima lui a ajuns la Spitalul Judeţean Neamţ. Medicii spun însă că femeia va avea nevoie de foarte multe zile de recuperare. Bărbatul cu care şi-a petrecut ultimii opt ani din viaţă şi căruia i-a dăruit doi copii a mutilat-o şi a fost cât pe ce să-i lase pe micuţi orfani.
Cei doi s-au întâlnit în urmă cu zece ani, atunci când femeia a mers în Italia, la muncă. S-au îndrăgostit unul de altul, şi au decis să-şi formeze un cămin în Ungaria. Afacerile n-au mai mers, însă, aşa că, în urmă cu un an s-au mutat în Neamţ. Se certau însă zilnic, aşa că femeia s-a mutat în casa părintească. De teamă.