Antena LIVE

Curs valutar

O femeie din Caraş-Severin este terorizată şi BĂTUTĂ de un vecin cu probleme psihice, iar autorităţile nu iau NICIO MĂSURĂ

Iar autorităţile nu iau nicio măsură, deşi problemele au început de anul trecut. Individul nu ţine cont că femeia e singură sau însoţită de fiica ei.

De la 11.10.2017, 14:31
WhatsApp
Vezi și:

Iar autorităţile nu iau nicio măsură, deşi problemele au început de anul trecut. Individul nu ţine cont că femeia e singură sau însoţită de fiica ei. Îi iese în cale, cu parul în mână. La ultimul atac, victima a reuşit să filmeze totul.

Sunt scene şocante de la ultima bătaie pe care bărbatul i-a dat-o vecinei sale. De faţă cu fetiţa de şapte ani, omul extrem de periculos lovit-o de trei ori cu o bâtă. 

Iuliana Bocai, femeia agresată: <<El stătea la poartă cu un băţ. S-a îndreptat spre noi şi a zis "acum îţi omor fata". Când s-a apropiat de noi a vrut să dea în fetiţă, eu am dat fetiţa în spatele meu să n-o lovească şi atunci mi-a dat mie cu parul peste cap. Mi-a dat peste mâna stângă, mâna e umflată, am nouă zile de la medicul legist.>>

Este un război vechi, iscat din senin şi greu de controlat. Fetiţa care a asistat la scena cumplită de violenţă este traumatizată.

"Noaptea se trezeşte din somn, plânge, din cauză că s-a speriat foarte tare. Fata mea nu e învăţată cu scandaluri.", mai spune femeia.

Femeia nu este nu este singura bătută şi ameninţată de individ. 

Iuliana Bocai, femeia agresată: "Am o vecină la casa aia. Mi-a spus clar femeia, dacă nu mi-ar fi frică că vine şi-mi dă foc aş veni şi aş spune tot. A fugit după ea cu toporul. Am o vecină, a stat mai încolo, pe ea a ameninţat-o că-i omoară fata, femeia de frică a plecat în Italia cu fata."

Părinţii agresorului îi iau apărarea şi spun că băiatul lor e provocat. 

Cei de la Serviciul de Asistenţă Socială ştiu problemele, dar nu pot lua măsuri faţă de el.

Marcel Chiş, asistent social Primaria Ticvaniu Mare: "E o persoană cu handicap accentuat, are probleme mentale, de auz şi de comunicare. El uneori e violent în familie dar mai mult sub influenţa băuturilor alcoolice."

Femeia bătută este hotărâtă să meargă în instanţă şi să-şi facă dreptate. A depus plângere la poliţie, iar agenţii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, pentru loviri şi alte violenţe.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator13 femeie terorizata autoritati victima
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024