O grupare de motociclişti aduce speranţă şi bucurie copiilor din familiile nevoiaşe (Video)

Nu e uşor să controlezi un motor de câteva sute de kilograme, însă şi mai greu este să convingi autorităţile să te lase să dai o mână de ajutor. O spune Titi Fătu- pasionat de motoare şi de fapte bune. Deşi ajută de ani de zile, Titi Fătu spune că a primit sprijin mai mult de la biserici decât de la autorităţi.

• Burduja şi-a depus candidatura şi l-a comparat pe Nicuşor Dan cu un instalator: "Cine a lucrat aici?" Firea şi Piedone, replici acide de la distanţă

• Motocicliștii s-au obișnuit să facă fapte bune în trei etape de-a lungul anului.
• Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Titi Fătu: Totul pleacă de la noi, oamenii. Închideau uşa, noi intram pe geam. Şi am reuşit.

Titi Fătu are o gaşcă de motociclişti şi reuşeşte de patru ani să îmbine pasiunea pentru mersul pe două roţi cu bucuria de a vedea zâmbetele copiilor nevoiaşi din satele sărace ale României.

Motocicliştii şi-au făcut un obicei ca, de trei ori pe an, să ducă speranţă în localităţile aflate la capătul ţării. Au început în Delta Dunării şi au continuat peste tot pe unde este nevoie de speranţă.

Titi Fătu: Noi încercam să luăm legătura cu autorităţile: "Câţi copii aveţi?" Şi nu-ţi răspundeau, voiau cerere, voiau mail, voiau fax. Birocraţia de la noi ... Acum mergem cu Biserica, către preoţi, şi au fost foarte deschişi. E foarte greu, dar dacă dorinţa ta e mai mare decât greutatea satisfacţia de la urmă te face să treci peste.

Marian Scutariu: Majoritatea au senzaţia că noi, motocicliştii, suntem nişte duri, nişte fioroşi. Şi cred că aceşti copii vor creşte cu altă mentalitate. Cumva încercăm să creştem nişte oameni să aibă şansa să devină cineva.

Medici, militari, poliţişti, pasionaţii de motor au profesii diferite. Şi, pe lângă dragostea pentru viteza pe două roţi, o dorinţă comună: aceea de a face bine. Astfel au adus bucurie pe chipurile a sute de copii.

Marian Scutariu, motociclist: Toate astea ne-au făcut să dăm și înapoi. Dar, pe urmă, ne-am gândit că nu primarul sau cu cine luam noi legătura are nevoie. Sunt copiii ăia sărmani care nu au nicio vină. Autorităților locale le lipsește interesul să facă ceva. Nu-i interesează. Efectiv nu le pasă.

Ionela Cobzarenco: Eram într-un sat şi era un copil, băieţel, şi era îmbrăcat în geaca mamei lui. Era foarte curată. Dar era îmbrăcat în haina mamei lui. Nu cred că suntem atât de săraci încât să nu-ţi permiţi să faci ceva pentru nişte copii. E greu, de multe ori e greu. Dar sfârşitul e senzaţional, întotdeaua. Sperăm că datorită acestor copii care se vor face mari, vor ajunge ei sa schimbe ceva în comunităţile lor.

Sunt oamenii care fac fapte pentru a schimba mentalităţi şi pentru a crea România pe care toţi le dorim.

Pandemia şi restricţiile nu le-au permis să ajungă şi toamna aceasta la copiii din satele sărace, dar nu vor să se oprească aşa. Deja caută soluţii şi se gândesc ce variante au pentru ca Moş Crăciun să nu se lase descurajat de virus şi să ajungă la copiii din satele uitate ale României şi anul acesta.