O soprană a anunţat pe Facebook că vrea să se sinucidă!
O soprană a anunţat pe Facebook că nu mai poate trăi, apoi a încercat să se sinucidă! Diana Croitoriu i-a scris un mesaj de adio fiului său. A dat vina pe Franţa, pentru depresia ei.
De Redactia Observator la 22.09.2014, 19:41O soprană a anunţat pe Facebook că nu mai poate trăi, apoi a încercat să se sinucidă! Diana Croitoriu i-a scris un mesaj de adio fiului său. A dat vina pe Franţa, pentru depresia ei.
Şi a spus că vrea să se întâlnească în ceruri cu Roxana Briban, o altă soprană care s-a sinucis în urmă cu patru ani.
Cu o voce divină, Diana Croitoriu interpreta magistral povestea Normei, o fiică de preot măcinată de suferinţă şi disperare. Suferinţa a coborât de pe scenă în viaţa sopranei, care astăzi şi-a luat rămas-bun de la această lume.
A anunţat că se sinucide într-un mesaj postat pe internet, ca un strigăt de ajutor.
În ultima clipă, şi-a acordat o şansă la viaţă. A cerut ajutorul, înainte să comită un gest final. De pe patul de spital, a găsit puterea să vorbească.
Acum, Diana Croitoruiu se află într-un spital din Franţa, în ţara care a adoptat-o, dar care, spune ea, a şi rănit-o.
Doborâtă de probleme şi singură departe de ţară, Diana Croitoriu a clacat. A vrut să urmeze exemplul unei alte celebre soprane, care a fost răpusă de depresie. Acum patru ani, sinuciderea Roxanei Briban şoca întreaga ţară.
Acum, Diana Croitoruiu va rămâne sub supravegherea medicilor şi va fi consiliată de un psiholog.