Operă în aer liber, la Deva
Timp de şase nopţi, inima Ardealului bate în ritm de operă. S-a deschis festivalul în aer liber Opera Nights. În decorul Palatului Magna Curia din Deva, peste 500 de iubitori de operă au trăit povestea tragică a lui Carmen de Bizet.
De Redactia Observator la 17.07.2014, 14:06Timp de şase nopţi, inima Ardealului bate în ritm de operă. S-a deschis festivalul în aer liber Opera Nights. În decorul Palatului Magna Curia din Deva, peste 500 de iubitori de operă au trăit povestea tragică a lui Carmen de Bizet.
Au fost aplauze la scenă deschisă. Şi nici că putea fi altfel, având în vedere că spectacolele sunt în aer liber. Carmen de Bizet a făcut senzaţie în prima seară a festivalului Opera Nights.
Festivalul Opera Nights este singurul festival de operă în aer liber din România. Suntem la palatul Magna Curia, iar opera Carmen a adus aici sute de iubitori de operă. Într-un cadru rupt de cotidian, oaspeţii au fost întâmpinaţi, pe covorul roşu, de cavaleri şi domniţe cu torţe în mâini.
În atmosfera asta destul de grosieră în care trăim, o astfel de seară ne luminează spiritul şi ne ridică într-o altă dimensiune.
Aseară, castelul Corvinilor din Hunedoara nu a rezistat asaltului de nori negri. Chiar dacă melomanii s-au înarmat cu umbrele, opera Tosca s-a amânat pentru o altă zi, cu soare.