Operațiuni dramatice de salvare
Operaţiuni dramatice de salvare au avut loc în mai multe judeţe din ţară. Ambulanţele n-au reuşit să răzbată prin zidurile de zăpadă. Cu greu, utilajele le-au croit drum
De Redactia Observator la 30.12.2014, 13:59Dar operaţiuni dramatice de salvare au avut loc în mai multe judeţe din ţară. Ambulanţele n-au reuşit să răzbată prin zidurile de zăpadă. Cu greu, utilajele le-au croit drum
Blocată în nămeţi, o femeie de 83 de ani care suferea cu inima a crezut că nu va mai apuca ziua de mâine. Medicii au plecat după ea, pe jos. Pentru bătrână, fiecare minut de aşteptare a trecut cumplit de greu. Femeia a suferit deja un infarct iar aseară a simţit, din nou, c-o lasă inima. O ambulanţă a pornit spre comuna Tătaru dar, cu doi kilometri înainte, s-a lovit de o baricadă de zăpadă.
Medicii au decis că nu-i timp de pierdut. Au luat-o, pe jos, prin troiene. În drum spre pacientă, medicii au dat peste o altă ambulanţă, blocată în nămeţi. Au încercat s-o pornească dar n-au reuşit.
După ce au consultat-o pe bătrână, medicii au decis. Femeia trebuia să ajungă de urgenţă la spital. Ieri, în aceeaşi comună, şi o gravidă a aşteptat cu orele salvarea. Pentru că echipajul din Brăila n-a putut răzbi prin nămeţi, a fost trimisă o ambulanţă din Ialomiţa. A ajuns la pacientă abia azi-noapte.
Au fost însă operaţiuni dramatice de salvare şi în judeţul Vrancea. Tot prin nămeţi de 2 metri. Două femei de 58 şi 67 de ani, cu probleme cardiace, au avut nevoie de ajutor. Rudele au sunat la 112.
Ambulanţa a ajuns la 15 kilometri de sat dar n-a mai putut înainta. O şenilată SMURD a pornit prin troiene să le aducă la salvare.
Intervenţiile au fost extrem de dificile din cauza vântului care a suflat cu putere şi a troienelor de zăpadă formate care, pe alocuri, măsurau chiar un metru şi jumătate şi chiar doi. Pacientele au ajuns cu bine la Spitalul din Focşani.
Ieri, aceeaşi şenilată a mai salvat un bebeluş de 6 luni cu probleme de sănătate.