Operaţiune de salvare dificilă pe o şosea din Cluj
Operaţiune de salvare dificilă pe şosea, la câţiva kilometri de Dej. Medicii şi pompierii s-au chinuit să scoată o femeie de 30 de ani, de la volanul propriei maşini. A făcut un viraj fără să se asigure şi a fost spulberată de un alt autoturism, pe care proprietarul tocmai îl recuperase din mâinile unor hoţi
De Redactia Observator la 22.09.2015, 08:12Operaţiune de salvare dificilă pe şosea, la câţiva kilometri de Dej. Medicii şi pompierii s-au chinuit să scoată o femeie de 30 de ani, de la volanul propriei maşini. A făcut un viraj fără să se asigure şi a fost spulberată de un alt autoturism, pe care proprietarul tocmai îl recuperase din mâinile unor hoţi
Victima e blocată, iar pompierii ridică portierele maşinii ca să uşureze misiunea medicilor. Caroseria trebuie tăiată urgent, ca femeia să poată fi scoasă în siguranţă.
Deşi e grav rănită, femeia rămâne conştientă minute bune. Medicii se grăbesc să o ducă la spital.
Într-o altă ambulanţă primeşte îngrijri şoferul din cealaltă maşină. Până să se producă accidentul, bărbatul era fericit că poliţiştii din Dej i-au recuperat maşina furată cu o zi în urmă.
Pe drumul spre casă a fost oprit violent de cealaltă maşină, care venea din direcţia opusă. Femeia nu i-ar fi acordat prioritate, când a virat pe contrasens ca să intre în curtea unui restaurant.
Ambii şoferi sunt cercetaţi penal pentru vătămare corporală din culpă.