Operele Naţionale din Iaşi şi Cluj, mari probleme financiare. Bugetul a fost tăiat (Video)
Operele Naţionale din Iaşi şi Cluj se confruntă cu mari probleme financiare, după ce bugetul le-a fost tăiat. Managerii celor două instituţii spun că nu mai au bani să plătească colaboratorii.
De Redactia Observator la 08.06.2019, 14:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Operele Naţionale din Iaşi şi Cluj se confruntă cu mari probleme financiare, după ce bugetul le-a fost tăiat. Managerii celor două instituţii spun că nu mai au bani să plătească colaboratorii. Din tot bugetul alocat celor două instituţii culturale doar 5% provine din vânzarea de bilete. Restul sunt bani alocaţi de ministerul Culturii.
Spectacolele Operei Naţionale Române din Iaşi au loc întodeauna în sala mare a Teatrului Vasile Alecsandri şi de fiecare dată aceastea se joacă cu casa închisă.
Şi totuşi, în ciuda interesului public, reprezentanţii Operei spun că luna aceasta a primit cu 70% mai puţin decât cheltuielile pe o singură lună a instituţiei. Un scenariu similar s-ar produce şi la Cluj.
Bani de salarii, sunt. Dar pentru restul cheltuielilor administratorii spun ca au intampinat greutati.
Florin Estefan, managerul Operei Naţionalte Cluj: Este vorba despre un mesaj pe care l-am primit din partea unei persoane din minister viz-a-viz de creditele bugetare la capitolul bunuri şi servicii pentru luna în curs, care au venit 30% din bugetul care era aprobat.
Ministrul Culturii spune însă că e vorba de altceva. O chibzuinţă mai mare asupra fondurilor alocate din bugetul de stat.
Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii: Nu s-a aplicat nicio măsură, niciunei instituţii. Bugetul pe fiecare dintre cele două instituţii în anul 2019 este mai mare mare decât bugetul pe anul 2018. Nu vreau ca banii să fie risipiţi, vreau să fie cheltuiţi cu responsabilitate şi îi asigur pe toţi care au proiecte serioase, viabile, spectacole sacare să umple o sală vor fi susţinuţi şi sprijiniţi de către Ministerul Culturii.
Ministrul Culturii însă îi asigură pe şefii de la Opere că nu au de ce să îşi facă probleme, pentru că rectificarea bugetară nu îi va lăsa fără locuri de muncă. La Iaşi însă sunt însă şi 21 de colaboratori, fără de care multe spectacole nu s-ar putea susţine. Salariul unui colaborator al Operei nu depăşeşte 2.500 de lei, iar când vara Opera este în vacanţă aceştia nu sunt plătiţi.