Antena LIVE

Încep lucrările pentru noua centură a Capitalei, Autostrada A0. Ludovic Orban a semnat ordinul

Centura Capitalei pare un drum fără sfârşit. Aglomerată de la un capăt la altul şi doar parţial modernizată, vechea centură va avea o soră mai mare. În lungime şi în lăţime. Astăzi a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pe primul tronson, iar primii kilometri ar trebui să fie gata peste aproape trei ani.

De la 18.08.2020, 22:07

Noua centură a Capitalei se numeşte Autostrada A0, va avea exact 100 de kilometri şi va fi mai departe de centrul oraşului faţă de actualul drum ocolitor. Traseul său va trece pe lângă Buftea, Corbeanca, Afumaţi, Cornetu sau Ciorogârla.

Ludovic Orban, premier: Bucureștiul are nevoie de autostradă de centură nu de azi, nu de ieri, ci de cel puțin 15 ani de zile.

Cu puţin noroc, peste 15 ani vom putea face turul Capitalei pe autostradă. De ce? Pentru că până acum au fost parafate contractele doar pentru cele trei tronsoane ale Segmentului Sud. Şi deşi actele au fost semnate de anul trecut, un singur lot a intrat în execuţie. Cel de 16 kilometri între Vidra şi Bragadiru. Dar, atenţie, nu tot lotul, ci doar o bucăţică de 1,7 kilometri.

Gabriel Budescu, director în CNAIR: Au primit ordinul de începere a lucrărilor pe cei 1,7 km pe care au fost realizate expropierile.

Restul de 14 kilometri mai aşteaptă. Iar din suma totală de 970 de milioane de lei, constructorul turc a primit ceva peste 5%.

Ludovic Orban, premier: Este bine că lucrările încep.

Deşi a avut loc cu două luni mai târziu decât a promis în aprilie ministrul Transporturilor, inaugurarea lucrărilor a fost marcată ca o sărbătoare naţională.

Actuala şosea de centură va rămâne în administrarea Ministerului Transporturilor, în ciuda solicitărilor făcute de Primăria Capitalei.

Ludovic Orban, premier: Bucureştiul se află în stare de faliment după 12 ani de guvernare PSD.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: Când în câteva zile începe campania electorală, îşi arată interesul pentru a rezolva problema centurii ocolitoare a Capitalei!

Autorizaţia pentru începerea lucrărilor a fost emisă acum o săptămână.

Ți-a plăcut acest articol?

centura bucuresti capitala ludovic orban
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024