Antena LIVE

Curs valutar

Pădurile din jurul Clujului adăpostesc o mafie. Zeci de copii, femei şi bătrâni, prinşi într-un sistem de sclavie modernă

Zeci de copii, femei şi bătrâni sunt prinşi deopotrivă într-un sistem de sclavie modernă. De dimineaţa până seara, timp de câteva luni pe an, cutreieră la pas dealurile, în căutare de ciuperci.

De la 21.09.2018, 14:23

Zeci de copii, femei şi bătrâni sunt prinşi deopotrivă într-un sistem de sclavie modernă. De dimineaţa până seara, timp de câteva luni pe an, cutreieră la pas dealurile, în căutare de ciuperci.

Vând marfa unor traficanţi din zonă, pe câţiva lei, iar aceasta ajunge în bucătăriile unor restaurante de lux din vestul Europei, pentru sume chiar şi de 20 de ori mai mari. Totul se întâmplă, bineînţeles, la limita legii. Oamenii invadează pur şi simplu terenurile localnicilor şi lasă în urma lor tone de mizerie.

La poalele munţilor Apuseni, între judeţele Cluj şi Alba, sute de culegători dorm în zeci de barăci improvizate, de la începutul verii până toamna târziu. Acolo trăiesc, acolo muncesc. Zilnic, periază pădurile de munte în căutare de ciuperci. Nu recunosc însă că roadele muncii lor ajung la traficanţi, iar de acolo pe mesele marilor restaurante din Italia. 

Sunt oameni care vin de ani de zile, de la zeci de kilometri depărtare, să culeagă ciuperci în zonele potrivite. Asta chiar dacă, de multe ori, recompensa nu este pe măsura efortului. 

Autorităţile au făcut sesizări, iar după o razie a poliţiei, în această vară, într-o astfel de tabără improvizată, zeci de oameni au fost amendaţi. Astăzi, culegătorii sunt însă tot acolo.

Mafia din spatele traficului de ciuperci din România a fost dezvăluită într-un material al jurnaliştilor clujeni şi preluat inclusiv de Corriere della Sera.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator13 paduri cluj mafie ciuperci
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024