Antena LIVE

Curs valutar

Pandemia de coronavirus a adus o creștere a prețurilor, în special la alimente

Criza pandemiei ajunge şi în buzunare. Avem scumpiri pe toate planurile, în special la alimente. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul produselor alimentare a crescut cu aproape 5%. Mai scumpe sunt şi diverse servicii de care avem nevoie zilnic.

De la 12.10.2020, 22:46
WhatsApp
Vezi și:

Vorbim de preţuri mai mari la fasole, citrice, fructe în general, făină şi carne. Acestea sunt câteva dintre produsele ale căror preţuri s-au majorat chiar şi cu 18%. Per total, însă, preţurile alimentelor au crescut în medie cu 4,96% în luna septembrie, comparativ cu septembrie 2019. 

Au crescut şi preţurile serviciilor, cu 2,89%, cum ar fi serviciile de telefonie mobilă, dar şi cele ale mărfurilor nealimentare, cum ar fi cărţile şi ziarele. 

Practic, aproape totul s-a scumpit în jurul nostru. Au fost, într-adevăr, şi câteva ieftiniri, înregistrate în rândul combustibilului, al energiei electrice şi al biletelor de avion. Scăderi de preţ predictibile. 

Datele acestea nu ne arată o criză, însă ne arată o evidentă scădere a producţiei interne, care nu se poate traduce altfel decât prin preţuri mai mari. 

Alexandra Marin
coronavirus pandemie criza preturi alimente produse
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024