Pandemia nu a oprit lucrul pe șantiere. Muncitorii au lucrat la foc continuu
Chiar şi în plină pandemie, pe şantiere nu s-a luat pauză deloc. Muncitorii au lucrat la foc continuu și au ajuns, astfel, să termine lucrările chiar și cu o jumătate de an mai devreme decât preconizau inițial.
De Redactia Observator la 14.05.2020, 11:31- Măștile au devenit obligatorii pe șantiere.
- În construcții, nici vorbă de șomaj tehnic.
Constructorii au câştigat cel mai mare avans pe șantierele din școli şi grădinițe. În construcții, nici vorbă de șomaj tehnic. Muncitorii au avut de lucru și lucrările au prins contur rapid mai ales că, în unele zone, s-a muncit mai intens decât într-o perioadă obișnuită. Diferența a fost că măștile au devenit obligatorii pe șantiere.
Cum școlile și grădinițele au fost închise de mai bine de două luni, în Târgu Jiu, investițiile au mers mai departe într-un ritm mult mai alert.
Muncitorii au lucrat la ridicarea unei grădinițe de la zero. Valoarea investiției este de un milion de euro și va fi gata mai devreme cu aproape o jumătate de an decât termenul prevăzut în contract
Valentin Bilan – reprezentant constructor: S-a lucrat continuu. Continuu, n-a fost pauză deloc. De când s-a început lucrarea, nu s-a luat pauză. Avem echipament, măști, dezinfectant.
Grădinița ar fi trebuit să fie gata la începutul anului viitor, dar va putea primi deja primii copii din această toamnă.
Marcel Romanescu – primar Târgu Jiu: Avem nouă spații care se vor realiza aici pentru patru grupe. Aici vorbim de o grădiniță cu program prelungit. Ținând cont că am avut o perioadă de liniște, cel puțin pe activitatea din grădinițele și școlile din municipiul Târgu Jiu, s-a putut lucra la foc continuu după cum vedeți. Aceasta este o lucrare care s-a executat în ultimele 45 de zile.
Alt șantier la fel de animat am găsit și la Colegiul Național "Spiru Haret", din municipiu, care devenise un real pericol pentru cei 1.600 de elevi. Acum monumentul istoric este reabilitat și va primi copiii în siguranță din toamnă.
Carmen Cosmulescu – director liceu: S-a lucrat destul de bine și oamenii au fost serioși, chiar au lucrat din plin. Au fructificat această perioadă. Începuseră să se deplaseze țigle de pe acoperiș, coșurile erau deteriorate și se mai prăbușeau bucăți de cărămidă din acestea.
Raul Chiriac – director de investiții, Primăria Târgu Jiu: Întreaga investiție cuprinde reabilitarea integrală a obiectivului istoric, a clădirii monument, clădirea principală a Colegiului Național Spiru Haret. Suntem în graficul de execuție, chiar înaintea lucrărilor prevăzute în grafic.
În total, în oraș, sunt în derulare investiții de cinci milioane de euro în școli, creșe ori grădinițe cu program prelungit.