Parada războinicilor daco-romani din Cetatea Severinului. Luptele atrag spectatori de toate vârstele
Cetatea Severinului se află zilele acestea sub asediu, iar cei care ajung în centrul oraşului asistă la o adevărată lecţie de istorie.Este, de fapt, Festivalul Daco-roman Drubeta. Luptele atrag spectatori de toate vârstele, care mânuiesc şi ei armele, dar pot participa şi la atelierele în aer liber
De Redactia Observator la 20.04.2019, 12:28Cetatea Severinului se află zilele acestea sub asediu, iar cei care ajung în centrul oraşului asistă la o adevărată lecţie de istorie.Este, de fapt, Festivalul Daco-roman Drubeta. Luptele atrag spectatori de toate vârstele, care vor putea şi ei să mânuiască armele, dar vor participa şi la atelierele în aer liber, unde vor învăţa cum îşi făureau strămoşii noştri obiectele din gospodărie.
Zeci de soldați echipați ca acum 2.000 de ani și-au etalat armurile.
Paradă cu adrenalină în Cetatea Severinului
Războinicii daci şi romani și-au făcut deocamdată încălzirea pentru luptele demonstrative pe care le vor susține în fața spectatorilor.
Unul dintre organizatori anunţă că "pe de o parte vom avea şi partea asta militară, în care vom simula anumite bătălii, nişte mişcări de forţe, vom prezenta echipamentul militar".
Oamenii vor avea ocazia să descopere şi cum se confecţionau, pe vremea aceea, obiectele folosite în gospodărie.
Severin, oraş vechi de 2.000 de ani
Cei care au ajuns deja la eveniment sunt încântaţi. Au parte şi de adrenalină, dar şi învaţă ceva nou.
Organizatorii speră că în acest fel vor reuşi să atragă mai mulţi turişti în oraș.
Marius Screciu, primar Drobeta Turnu Severin: Suntem un oraş istoric, un oraş de 2.000 de ani şi vrem să prindem acest eveniment în tot ceea ce înseamnă ansamblul istoric al oraşului Turnu-Severin
Festivalul îşi va închide porţile duminică, iar până atunci la eveniment sunt aşteptaţi cât mai mulţi vizitatori.