Parcurile din Bucureşti, pregătite de Halloween. Cum se decorează un dovleac
Mai este o saptămână până la Halloween, iar cei care sărbătoresc au venit costumaţi în personajele favorite, în parcurile din Capitală. Dovleacul e vedeta, iar copiii sunt artiştii. Au dat frâu imaginaţiei, iar la final au plecat acasă cu o decoraţiune autentică făcută manual - un dovleac.
De Redactia Observator la 20.10.2024, 10:19Halloweenul românesc a început deja în parcurile din Capitală. În peste 15 ateliere de creație, vedeta este dovleacul.
"Am venit să sculptăm dovleci ca să ne distrăm. Am discutat sâmbătă asta să mergem la bloc să ne costumăm, eu mă costumez într-o mirează zombie; eu într-un schelete", spun Alessia și Roberta.
Organizatorii au pregătit peste două tone de dovleci
Costumați în personajele preferate, cei mici au făcut magie din sărbătoare groazei.
"Celei mici îi place costumul de vrăjitoare și am venit să luăm o mătură să zboare. Să sculptăm dovleci, să ascultăm muzică, mai mult copiilor dar și mie de ce nu să trecem în lumea copiilor și a basmelor", povesteşte o mămică.
Tradiția spune că în seara de Halloween, în interiorul dovleacului sculptat trebuie pusă o lumânare, ca mai apoi acesta să prindă viață. Tot atunci, copiii trebuie să meargă costumați din ușă în ușă la colindat.
"Avem un ceaun plin de dulciuri tocmai ca să fie ne dați ori nu ne dați", spune Roxana Zaharia, organizator.
Şi evident, plăcinta cu dovleac a fost desertul vedetă din farfurie. Însă, pentru pofticioși, bucătării au încins și grătarele.
"Avem o mulțime de preparate tradiționale românești, pregătite la grătar la ceaun dar și reparate internaționale. Din Columbia un sandviș tradițional din chiflă de porumb. Şi bineînțeles dulciurile, de la dovleac copt, plăcintă cu dovleac, bubble tea-ul readaptat cu pumpkin și vată de zahăr cu modele de groază", spune Alexandra Dinu, organizator.
Târgul este deschis şi astăzi. Pentru participarea la fiecare atelier, părinţii trebuie să scoată din buzunar 25 de lei.