Parintele Iustin Parvu a pierdut lupta cu boala
Doliu in lumea bisericeasca si crestineasca din toata tara. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, parintele arhimandrit Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda din judetul Neamt, s-a stins din viata, aseara
De Redactia Observator la 17.06.2013, 08:14
O viata dedicata celor Sfinte, o viata traita in haine bisericesti, o viata traita pentru Dumnezeu si o moarte survenita dupa luni intregi de chinuri, acutizate mai ales in ultimele clipe. Parintele Iustin Parvu s-a stins din viata cu cateva minute inainte de ora 23:00, in chilia sa de la Manastirea Petru Voda, din judetul Neamt.
A reusit sa invinga moartea o data, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand a fost intemnitat. Arestat si condamndat politic initial la 12 ani de inchisoare, a primit, apoi, o pedeapsa marita pana in anul 1964, pentru ca nu s-a lasat de credinta. “Vezi, intr-un dormitor trebuie sa mergi usor, sa nu deranjezi. Asa trebuie sa mergi toata viata, sa nu deranjezi, sa nu devii incomod. Trebuie sa fii mereu atent, sa separi binele de rau. Ei spun ca este o slabiciune binele, binele e o slabiciune burgheza”, povestea parintele.
Timp de 72 de ani, parintele Iustin Parvu a slujit cu evlavie si credinta numele Domnului. A imbracat hainele monahale in anul 1936, la Schitul Durau, fiind hirotonisit preot la 22 de ani. Dupa ce a iesit din inchisoare a fost reprimit in monahism si a convietuit la Manastirile Secu si Bistrita din judetul Neamt. In toamna anului 1991, el a pus piatra de temelie a Manastirii Petru Voda, de calugari, iar din anul 1999 a inceput construirea Manastirii Paltin, de maici.
Parintele Iustin Parvu a inceput sa se simta din ce in ce mai rau la inceputul lunii martie. Il macina in taina o boala necrutatoare - cancerul la stomac - si a mers sa se opereze. Trupul mult prea slabit de boala si de ani a cedat, insa, definitiv.
“Inainte de a pleca, v-am spus, la Aiud, eram singur in celula. Eram intr-o bucurie asa, nu-mi explicam de unde vine toata starea asta. Eu daca ma desparteam de trup atunci, puteam sa spun: Slava tie, Doamne!”.
