De dorul părinților plecați în străinătate, o fetiță din Neamț i-a așteptat o noapte în scara blocului
A fost alertă în Piatra Neamţ, unde poliţiştii au căutat o noapte întreagă o fetiţă de 12 ani. Din fericire, au găsit-o teafără. Însă povestea ei a înduioşat toată ţara. Copila a stat toată noaptea în scara blocului în care a locuit până anul trecut cu părinţii ei.
De Redactia Observator la 26.10.2019, 23:08A fost alertă în Piatra Neamţ, unde poliţiştii au căutat o noapte întreagă o fetiţă de 12 ani. Din fericire, au găsit-o teafără. Însă povestea ei a înduioşat toată ţara. Copila a stat toată noaptea în scara blocului în care a locuit până anul trecut cu părinţii ei. Plecaţi la muncă, peste hotare, îi promiseseră că se vor revedea curând. Cuprinsă de dor, fata nu a mai avut răbdare şi a plecat să îi aştepte la fosta lor casă, fără să anunţe pe nimeni.
Era ora 13:00 când Ana-Maria a plecat, vineri, de la şcoală. Fata nu a mai ajuns la mătuşa care avea grijă de ea. Anul trecut, părinţii ei au plecat în Marea Britanie, în speranţa unui trai mai bun. Recent i-ar fi promis copilei că vor veni, în ţară pentru câteva zile.
Bucuroasă că îi va revedea, Ana Maria s-a gândit să-i aştepte în locul care a însemnat "acasă" pentru ea şi familia ei. S-a aşezat în scara blocului unde a locuit cu chirie până la plecarea părinţilor şi a aşteptat. În zadar.
”Aseară a trecut pe langa noi, că eram pe bancă. S-a oprit și a spus sărut-mâna. Era foarte vioaie fata pe la 4.00. Fetița e pusă la punct, e curată, o îngrijește mătușă-sa. Îi face mofturile toate!”, spune o vecină.
”N-ar trebui să-i lase așa. Și eu am avut nepoți, fetele i-au lăsat la mine, dar am avut grijă de ei, i-au lăsat pe o bază. Copiii ăștia sunt afectați emoțional”, declară o altă vecină.
”Sărăcuța! E o dramă mare și părinții pleacă, săracii, de nevoie. Pentru că știți cum e în țară la noi, e foarte greu și rămân copiii, săracii!”, spune o a treia vecină.
Zeci de poliţişti au căutat-o pe fetiţă întreaga noapte pe străzile din Piatra Neamţ. Abia la 7 dimineaţa o fostă vecină a recunoscut-o şi a anunţat autorităţile. După mai bine de 12 ore în care fata a stat singură, în frig.
GEORGIANA MOSU, purtător de cuvânt IPJ Neamț: În urma verificarilor efectuate, a reieșit faptul că, pe perioada disparitiei, nu a fost victima unei infractiuni. Totodata, in acest caz, a fost informata DGASPC Neamț.
Apropiaţii spun că fata ar fi plecat de la mătuşa ei, deşi tocmai aflase că părinţii şi-au amânat vizita în ţară.
ENKE IUHOS, psiholog: Sunt copii care trăiesc într-o continuă așteptare suferindă. Ea s-a refugiat în amintiri plăcute, probabil cu niște imagini care i-au dăruit iubire pe moment, de aceea n-a vrut să plece de acolo. Așteptarea aceasta pentru a fi iubită a condus-o la comportamente și decizii extreme.
Drama copiilor care cresc departe de părinţi capătă proporţii îngrijorătoare. Statisticile arată că în toată ţara, oficial, aproape 95.000 de copii au cel puţin un părinte plecat să muncească peste graniţe.