Antena LIVE

Curs valutar

Video

Părinții ezită să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare, speriați de gândul că școala ar putea fi online la toamnă

Încă nu ştiu cum se va învăţa la toamnă, aşa ca mulţi părinti se mai gândesc dacă să îi înscrie anul acesta pe copii la clasa pregatitoare. Chiar dacă vârsta este potrivită pentru clasa zero, profesorii spun că şcoala faţă în faţă este esenţială pentru startul unui elev în viaţă. Dosarele trebuie depuse începând de luni.

De la 27.03.2021, 22:07
WhatsApp
Vezi și:

Aproape 180 de mii de copii ar trebui să intre în clasa zero din această toamnă. Gândul că şcoala ar putea fi online îi face pe părinţi să se gândească de două ori dacă să îşi ducă sau nu copii la şcoală anul acesta.

Şcoala ar trebui să înceapă în bancă, pentru orice copil, spun profesorii.

Daniela Voinea, director: ”Până acum îi luam mâna, îi învățam, era altceva. Ne-am descurcat cu ajutorul parintilor, dar nu e la fel ca atunci când ești în clasă cu ei”.

Pandemia a schimbat şi regulile de la clasa pregătitoare

Anul acesta clasele ar trebui să aibă doar 22 de elevi. Distribuirea lor la clasa se va face printr-un algoritm alfabetic sau prin tragere la sorți. Așadar, nu părintele alege învățătoarea. Dacă există prea multe cereri de înscriere pentru aceeași școală, criteriile de departajare sunt reprezentate doar de documentele medicale ale unui elev, sau de un frate sau soră înscriși la aceeași școală. 

28 aprilie este data limita până la care părintii trebuie sa depuna cererile. 

Înscrierea la clasa pregătitoare - actele necesare

La dosar mai trebuie actul de identitate al părintelui, certificatul de naștere al copilului și recomandarea de la grădiniță pentru copiii care nu împlinesc vârsta de 6 ani până la finalul anului sau de testarea psihosomatică, pentru copiii care vin din străinatate sau care nu au fost niciodată la grădiniță.

Atenţie, părinţii trebuie să înscrie copiii la şcolile din circumscripţia domiciliului. Motiv pentru care, ca în fiecare an, internetul e plin de anunturi cu vize de flotant pentru cele mai populare școli din Bucuresti.

Listele finale pentru prima etapa de înscriere la clasa pregătitoare vor fi afișate în data de 20 mai.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

scoala clasa pregatitoare pandemie covid înscriere la clasa pregătitoare observatorweekend19
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025