Antena LIVE

Curs valutar

Pașii pe care îi au de urmat suspecții de coronavirus când apar primele simptome (Video)

Într-o perioadă în care aproape orice simptom pare motiv de panică, este important de ştiut ce trebuie să facem dacă suspectăm că ne-am îmbolnăvit. Spre exemplu, vă treziţi dimineaţa şi simţiţi că aveţi febră. Sau aflaţi că sunteţi contact al unui pacient pozitiv. Cum trebuie să procedaţi? Ce aveţi de făcut? Pe cine anunţaţi prima dată? Sunt câteva întrebări la care am încercat să găsim răspunsuri. 

De la 13.10.2020, 22:37
WhatsApp
Vezi și:

Comunicarea haotică şi bâlbâielile autorităţilor nu fac decât să inducă panică, inclusiv printre cei care nu se sperie aşa uşor de obicei. Nu știm când suntem expuși pericolului, în mod real, și nici cum trebuie sa acționăm. 

În primul rând, trebuie să definim ce înseamnă contact direct sau caz suspect. Suntem suspecți dacă avem o infecție respiratorie acută cu debut brusc și cel puțin unul dintre următoarele simptome: tuse, febră sau dificultate în respirație. 

Iar contacți direcți suntem atunci când locuim în aceeași casă cu o persoana confirmată sau am stat mai mult de 15 minute și la o distanță mai mică de doi metri de un bolnav.

În funcție de situație, sunt câteva scenarii care pot fi urmate. Esențiale sunt ultimele 72 de ore din momentul în care suspectăm că am fost infectați sau începem să prezentăm simptome.

Primul pas este să ne autoizolăm. Sunăm medicul de familie și îi explicăm ce se întâmplă, dacă avem simptome sau suspectăm că suntem contact direct la un caz confirmat. Medicul de familie va şti ce avem de făcut. 

Gindrovel Dumitra, medic de familie: Este important ca să înţelegem că, dacă avem o infecţie respiratorie, nu ne deplasăm nici la serviciu, nici la şcoală, nici la cabinetul medicului de familie până când nu luăm legătura cu acesta. Dacă simptomatologia este severă, se recomandă să sunăm la 112. Caz suspect e orice persoană care are febră şi tuse sau orice persoană care are cel puţin trei simptome dintr-o paletă mai largă: febră, tuse, durere în gât, greaţă, vărsători, pierdere gust, miros, tulburare stare de conştienţă.

Trebuie sa știm că legea prevede și situațiile clare în care putem fi testați gratuit și este necesară internarea. 

Avem dreptul să fim testați gratuit, dacă avem deja simptome și suntem suspecți de infecție cu Sars-Cov-2. Dacă rezultatul este unul pozitiv, avem de urmat un alt protocol, pe care ni-l va recomanda medicul.

Legea spune că trebuie să fim evaluați în spital, unde vom fi internați pentru cel puţin 48 de ore. Totuși, unii pacienți refuză internarea și cer sa primească tratament la domiciliu. 

Dacă vă aflați printre cei care fac asta, e bine să știți că trebuie să-l informaţi zilnic pe medicul de familie despre cum vă simţiţi. Pacientul are dreptul să ceară ambulanță dacă i se agravează simptomele. Decizia ar trebui luată împreună cu medicul care-l monitorizează. 

Cristiana Geormăneanu, director medical Spitalul Județean de Urgență Craiova: Sunt pacienţi care au avut contact cu alţii pozitivi şi sunt speriaţi şi sună repede la Ambulanţă să se testeze. Este destul de greu de manageriat o astfel de situaţie. Nu toată lumea care are simptome uşoare trebuie să sune la Ambulanţă şi să vină în Urgenţă. Această idee de a veni şi a se testa nu face decât să aglomereze sistemul şi bonavii întârzie să fie văzuţi de medicii de gardă.

Dincolo de toate recomandările pentru momentul în care suspectăm o infectare, cel mai important este să respectăm regulile de igienă şi să purtăm masca de protecţie.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

coronavirus covid temperatura suspect simptome panica
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024