Patronii de restaurante și cafenele își planuri pentru redeschidere
Restaurantele, la fel ca şi hotelierii, aşteaptă ridicarea restricţiilor şi permisiunea să-şi redeschidă afacerile. Iar până atunci, se adaptează vremurilor. Au continuat să producă şi să livreze mâncare acasă. Oricum, nici după ce îşi vor relua activitatea, industria nu va arăta ca înainte de 15 martie. Deocamdată, nu există reglementări oficiale cu privire la cum se va desfăşura. o ieşire la restaurant, dar patronii au pregătit deja un scenariu.
De Redactia Observator la 07.05.2020, 15:44- Schimbări majore în restaurante și cafelene
- Proprietarii de localuri au nevoie de ajutor
Radu Dumitrescu conduce şase restaurante. Fizic, le-a închis pe toate, de aproape două luni iar acum se pregăteşte să le redeschidă.
Radu Dumitrescu, proprietar restaurante - Ne-am gândit ca la fiecare intrare în restaurant să avem staţii de dezinfectare a mâinilor, de asemenea în fiecare toaletă şi în cât mai multe zone posibile. Din punct de vedere al colegilor noştri, deja se întâmplă acest lucru, toate suprafeţele sunt dezinfectate, după un program foarte bine stabilit, toate suprafeţele din bucătărie în primul rând, toţi colegii poartă măşti, poartă echipament de protecţie peste echipamentul de bucătar.
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a înaintat Guvernului propunerea ca localurile să fie redeschise după 15 mai. Dar aceasta a fost respinsă.
Radu Dumitrescu, proprietar restaurante - Aşteptăm un ajutor din punct de vedere al taxelor, să nu plătim taxe sau să plătim taxe mai mici, măcar taxele pentru salarii care sunt uriaşe după cum ştim orice fel de ajutor pe noi ne ajută în perioada asta, pentru că eu cred că va dura între 1 şi 2 ani să ne revenim cât de cât. Nu cred că vom putea reveni prea repede la ce am fost, nu.
Şi în cafenele vor fi schimbări. Petronela conduce un astfel de local, dar şi un fast food şi o sală de jocuri.
Petronela Costinescu, proprietar cafenea - Noi ne-am apucat inca de acum de renovarea loclaului, iar pentru clienti am montat dozatoare de dezinfectant noi, la intrarea in unitate, ceea ce nu aveam pana acum. Am luat cantitati uriase de cloramina. Dezinfectarea meselor dupa fiecare client, dar si a manerelelor, a clantelor, a pardoselei. Am luat manusi si masti atat pentru personal atat pentru cleinti cat si pentru masti.
În cazul restaurantelor, cafenelelor şi barurilor data de redeschidere va fi decisă în funcţie de evoluţia numărului de cazuri, după data de 15 mai. Industria HoReCa este una din cele mai lovite de pandemie. Aproape 40 de mii de localuri din toată ţara aşteaptă reluarea activităţii.