Pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 5.500 de pelerini din oraşul Voluntari au plecat spre Iaşi, unde se vor închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
De Redactia Observator la 10.10.2014, 08:23Peste 5.500 de pelerini din oraşul Voluntari au plecat spre Iaşi, unde se vor închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 100 de autocare au fost puse la dispoziţia pelerinilor, de către primăria Voluntari. În câteva minute, s-au umplut toate.
Înainte de plecare, un sobor de preoţi a ţinut o slujbă de binecuvantare, iar primarul Florentin Pandele şi senatoarea Gabriela Vrânceanu-Firea au ţinut să le ureze drum bun pelerinilor.
În autocare au urcat şi 30 de cadre medicale care să fie în permanenţă alături de pelerini.