Antena LIVE

Curs valutar

Percheziții la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi

Mascaţii au tulburat azi liniştea pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. Au descins de dimineaţă, sub privirile bolnavilor, în birourile şefilor instituţiei

De la 31.03.2015, 16:39
WhatsApp
Vezi și:

Mascaţii au tulburat azi liniştea pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. Au descins de dimineaţă, sub privirile bolnavilor, în birourile şefilor instituţiei

Managerul spitalului, jurista dar şi o angajată de la registratură au fost luaţi pe sus şi duşi la audieri.

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Spitalul de Psihiatrie Socola într-un dosar privind angajări ilegale şi atribuirea unor contracte de achiziţii, surse judiciare declarând pentru Mediafax că printre persoanele vizate ar fi şi directorul economic al unităţii sanitare.

Potrivit DNA, percheziţiile de marţi făcute de către procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al Direcţiei la două locaţii din municipiul Iaşi, din care una la sediul unei instituţii publice, vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în anul 2014.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că una dintre percheziţii este făcută la Spitalul de Psihiatrie Socola, printre persoanele vizate fiind şi directorul economic al instituţiei medicale.

În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Iaşi.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în anul 2014, se arată într-un comunicat.

În cursul zilei de 31 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două locații situate în municipiul Iași, dintre care una la Spitalul de Boli Psihice Socola, în pavilionul administrativ

Surse judiciare citate de Ziarul de Iaşi spun că procurorii caută acte din perioada în care manager la spitalul Socola era medicul Călin Scripcaru, care în prezent este consilier local din partea PSD. Descinderile ar avea legătură cu un caz mai vechi aflat în atenţia ANI.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Iași.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Procurorii au ajuns la unitatea medicala încă de la primele ore ale dimineții și au ridicat deja mai multe calculatoare și documente. În acțiunea lor, procurorii DNA sunt însoțiți de jandarmi. Până în prezent nu au fost oferite informații despre motivele care stau la baza acestei acțiuni.

Procurorii DNA însoţiţi de jandarmi şi de mascaţi au descins în această dimineaţă la spitalul Socola.

Ei fac percheziţii în pavilionul administrativ. Sunt scotocite birourile şefilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social perchezitii spitalul psihiatrie socola iasi
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024