Pistolarul din Palilula avea un adevărat arsenal în pivniţă! Deţinea 15 arme, dar şi 1.000 de cartuşe
Pistolarul care a ucis cu sânge rece doi oameni din localitatea doljeană Palilula avea o adevărată obsesie pentru arme! Faptul este confirmat de arsenalul pe care îl deţinea: 15 arme şi 1.000 de cartuşe.
De Redactia Observator la 05.12.2016, 16:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Pistolarul care a ucis cu sânge rece doi oameni din localitatea doljeană Palilula avea o adevărată obsesie pentru arme! Faptul este confirmat de arsenalul pe care îl deţinea: 15 arme şi 1.000 de cartuşe.
Anchetatorii se mai tem de un lucru. Ca individul să nu se fi ocupat şi cu traficul de armament.
Procurorii doljeni au ridicat 15 arme şi peste o mie de cartuşe din casa bărbatului care a ucis două persoane şi a rănit alte două, după care s-a sinucis.
Potrivit anchetatorilor, agresorul a folosit patru pistoale în timpul atacului de la Palilula.
Anchetatorii au stabilit că incidentul de vineri după-amiază din localitatea doljeană Palilula, în urma căruia două persoane au fost ucise şi alte două rănite, a pornit de la un conflict spontan.
Anchetatorii au confiscat mai multe bunuri din locuinţa în care agresorul locuia cu soţia sa, medic rezident.
"În urma cercetării locului faptei, curtea şi casa în care locuia fără forme legale, se pare că acesta avea improvizat un atelier în care au fost găsite multe componente arme letale modificate, arme letale nemodificate, inclusiv substanţe şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe. Despre acest atelier deocamdată noi facem verificări. Au fost ridicate patru telefoane mobile, două laptopuri, patru sisteme de stocare usb şi un gps, urmând a se face verificări despre ce preocupări avea acesta. Bănuim că nu făcea numai din pasiune ceea ce făcea", a mai declarat procurorul.
Anchetatorii au descoperit armele şi cartusele ascunse în bidoane de plastic, dar şi într-un hidrofor.
În urma cercetărilor şi după efectuarea necropsiilor celor două persoane ucise, s-a stabilit că atacatorul a tras mai mult de zece focuri asupra victimelor sale.