Antena LIVE

Curs valutar

Multe plaje și terase de pe litoral rămân închise, din cauza regulilor greu de pus în aplicare

Fericirea pluteşte în aer la malul mării. De azi, este liber la plajă! Dar, în anumite condiţii. Din cauza regulilor stricte, plajele cu şezlonguri au rămas închise. Aşa că primii turişti care au ajuns fără declaraţie pe litoral au stat la plajă pe prosop. Şi cele mai multe terase au fost închise, spre dezamăgirea turiştilor.

De la 01.06.2020, 21:40
WhatsApp
Vezi și:

Marea şi-a primit primul val de oaspeţi din acest sezon. Nerăbdători, unii au făcut prima baie, deşi afară au fost 20 de grade, iar apa nu a avut mai mult de 15 grade. 

Pe plaja din Mamaia, n-a mai fost aglomeraţia din vremurile bune, dar în gaşcă nu s-a mai ţinut cont de distanţă. 

Salvamarii au fost şi ei la datorie. Cu măşti asortate cu costumul. 

La plajă nu s-a stat pe şezlong, ci pe prosop. 

Până pe 15 iunie, plajele private este foarte posibil să nu fie deschise. Administratorii lor spun că distanţa socială se poate respecta, însă celelalte reguli impuse de autorităţi sunt foarte greu de pus în practică aşa că aşteaptă relaxarea măsurilor.

Mai exact, ar trebui create culoare, clienţii ar trebui serviţi la şezlong şi ar trebui colectate datele personale ale oamenilor. 

Dacă pe plajă nu a fost înghesuială, în locurile de promenadă a fost furnicar. 

Din cauza regulilor stricte, în Mamaia terasele au rămas închise. Turiştii au găsit cu greu ceva de mâncare. 

Corina Martin, președinte FAPT: Suprafaţa necesară pentru ca patru persoane să poată lua loc la aceeaşi masă este foarte mare, 26 de metri pătraţi. De asemenea, nu putem să aplicăm registrul acela de evidenţă pentru clienţi pentru că ar trebui să luăm copii după actele de identitate şi să întrebăm cu cine a venit la masă. 

Reguli noi sunt şi în telegondolă. Au voie să urce cel mult doi turişti într-o cabină numai cu măştile şi după ce li se ia temperatura. 

Și sudul litoralului se pregăteşte de oaspeţi. 

Mohammad Murad, proprietar lanț hotelier: Sunt 800 de camere, aproape 2.000 de locuri de cazare. Probabil n-o să putem până pe 15 iunie, dar după program aşa, până în 20 e gata. Cred că spre sfârşitul lunii vom avea primii turişti aici. 

Levent Beghim, investitor: Preţul la o cameră dublă la un hotel de 3 stele pleacă de undeva de la 240 de lei pe noapte cu mic-dejun. 

Cei care au plecat de azi la mare au avut un avantaj. 

Într-o oră şi jumătate s-a ajuns deja la Feteşti. Drumul nu a fost foarte aglomerat, cum nu a fost nici punctul de plată. 

Urmează încă un weekend prelungit, de Rusalii. S-au făcut deja 10.000 de rezervări.

Francesca Simionescu
constanta mamaia hotel litoral plaja sezlong reguli
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024