Antena LIVE

Curs valutar

Poliţiştii din mai multe sindicate ameninţă cu proteste ample din cauza îngheţării salariilor

Poliţiştii din mai multe sindicate au anunţat că protestează faţă de îngheţarea salariilor. Iar asta se va simţi în stradă. Agenţii ameninţă că nu vor mai da amenzi pentru multe contravenţii, inclusiv pentru nepurtarea măştilor, ci doar avertismente, şi că nu vor mai verifica nici persoanele aflate în carantină sau izolare.

De la 09.01.2021, 17:43
WhatsApp
Vezi și:

Poliţist: În cele mai multe cazuri o să dăm avertismente verbale sau scrise, în special pentru contravenţiile mai uşoare, care nu prezintă un pericol social foarte mare. Vorbim de purtarea centurii de siguranţă, folosirea telefonului mobil fără dispozitiv hands free, etc.

Sunt abateri pe care, în semn de protest, mii de poliţişti ar urma să le treacă mai uşor cu vederea începând de luni. Patru sindicate au anunţat că membrii vor sista progresiv activităţile în semn de nemulţumire faţă de îngheţarea salariilor, iar înlocuirea amenzilor cu avertismente este doar primul pas.

Cosmin Andreica, lider sindicat Europol: Poliţiştii, după ce vor ieşi din serviciu, nu vor mai interveni de acasă şi, nu în ultimul rând, vor refuza să mai efectueze activităţile pe care nu le au în fişa postului şi aici vorbim despre verificarea izolaţilor la domiciliu, despre comunicarea deciziilor de carantinare sau izolare, etc.

Iar dacă nu se ajunge la un consens, sindicatele anunţă că poliţiştii vor mai interveni doar la urgenţe. Mai mult, tot în semn de protest, agenţii vor face toate verificările cu mai multă atenţie. Aşa că vom petrece mai mult timp opriţi în trafic la un control de rutină şi vom fi întrebaţi şi de trusa de prim ajutor sau de triunghiurile reflectorizante.

Poliţist: Dacă nu există aceste elemente, îi aplicăm tot avertisment, dar cel puţin ştim cum stă din toate punctele de vedere cu autotursimul oprit.

Totuşi, nu vom putea încălca nestingheriţi legea.

Nu toţi poliţiştii şi-au dat acordul pentru organizarea protestelor

În ciuda protestului trebuie să ştim că dacă alegem, spre exemplu, să nu purtăm mască pe stradă, există în continuare şansa să ne întâlnim cu un poliţist local sau cu un poliţist care nu participă la protest şi ne putem alege legitimaţi şi cu o amendă.

Dar, nu toate sindicatele s-au înţeles între ele.

Iulian Surugiu, lider sindical SNAP: Atât timp cât am vorbit cu ministrul de Interne, cu omul ăsta nou care a venit, şi am stabilit că ducem dialogul până la capăt, consider că la momentul ăsta suntem într-un dialog.

Experţii îi avertizează pe poliţişti: protestul este ilegal.

Adrian Cuculis, avocat: Indiferent de situaţie, dacă ei în mod normal ar fi aplicat o amendă acolo şi acum, doar pe simpla variantă a faptului că vorbim despre un protest pe care vor să îl organizeze prin aplicarea de avertismente, aceste elemente constitue elemente ale infracţiunii de abuz în serviciu. Nu doar că sunt sancţionaţi din punct de vedere penal, dar şi din punct de vedere disciplinar ei ar putea să fie destituiţi.

Oficial, poliţia dă asigurări că agenţii rămân la datorie şi vor aplica în continuare sancţiuni.

Andre Rotaru
politist sindicat protest amenzi salarii masca avertisment
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025