Porci îngrăşaţi cu păsări moarte în pragul Crăciunului!
Înainte de a cumpăra carne de porc pentru sărbătorile de iarnă, aveţi mare grijă! Porcul care ajunge pe masa de Crăciun ar putea fi hrănit cu pui şi găini moarte, relatează Antena 3, citând România Liberă.
De Redactia Observator la 20.12.2013, 10:21Păsările sunt cumpărate, pe ascuns, de la fermele avicole şi folosite ca hrană de către persoane care cresc animalele în gospodăriile proprii!
Unii dintre ţăranii din sudul ţării folosesc această medotă pentru că păsările moarte sunt ieftine, iar porcii se îngraşă mai repede.
Practica este interzisă în Uniunea Europeană, din cauza bolilor care pot fi transmise la om. Vânzătorii de la Avicola folosesc un limbaj cifrat pentru a face tranzacţiile fără a atrage atenţia autorităţilor.