Doi porci mistreți, filmați la intrarea în Sinaia
Imagini surprinzătoare au fost filmate aseară pe Valea Prahovei. Chiar la intrarea în Sinaia, doi porci mistreți au ieşit din pădure, pe şoseaua care duce în zona centrală a staţiunii.
De Redactia Observator la 18.03.2019, 11:28Imagini surprinzătoare au fost filmate aseară pe Valea Prahovei. Chiar la intrarea în Sinaia, doi porci mistreți au ieşit din pădure, pe şoseaua care duce în zona centrală a staţiunii.
În ultimul timp, nu numai urşii au început să coboare în oraş ca să caute mâncare, ci și mistreţii. Înfometate, animalele sălbatice au stat pe drum câteva ore bune. Chiar dacă zona este extrem de circulată, porcii nu s-au speriat de zgomotul făcut de maşini şi nici nu au pus în pericol traficul.
Mistreţii sunt însă periculoşi, avertizează specialiştii, şi atacă în special atunci când sunt încolţiţi sau se simt în pericol.