Porci tăiați în noroi, vânduți la șosea
Porcii de Crăciun sunt tăiaţi în noroi, gardurile sunt noile galantare, iar carnea se vinde la preţ negociabil şi fără acte
De Redactia Observator la 20.12.2014, 19:33Porcii de Crăciun sunt tăiaţi în noroi, gardurile sunt noile galantare, iar carnea se vinde la preţ negociabil şi fără acte.
În localităţile din apropierea marilor oraşe curţile oamenilor sunt închiriate precum tarabele, iar animalele sunt tăiate şi pârlite chiar în faţa clienţilor care fac coadă pe drumul naţional. Chiar dacă nu au avize sanitare, iar porcii sunt ameţiţi şi sacrificaţi în mod barbar, autorităţile îi ignoră pe comercianţi. Şi riscurile sunt mari pentru clienţi, dar carnea este mai ieftină decât în magazine.
Nerăbdător, omul îşi scoală animalele în scop publicitar. Doar, doar va mai convinge încă un client să cumpere un porc pentru Crăciun. Marfa stă aliniată într-un ţarc improvizat într-un service auto. Deasupra clienţilor stă atârnată o bucată de carne rămasă de la alţi muşterii care au trecut pe acolo. Celor de acum le pasă doar de porcul tăiat pentru care s-au programat.
Pe marginea drumului, porcul tăiat şi pârlit se vinde cu 9, sau 10 lei kilogramul. În viu, preţul scade şi la 7 lei. În magazine, pulpa de porc fără os costă în jur de 16 lei kilogramul. La ofertă.