Pregătiri pentru un Crăciun de poveste în Maramureş
Poate una dintre cele mai frumoase destinaţii de Crăciun de la noi e Maramureşul. Iar oamenii locurilor se pregătesc deja să-şi primească oaspeţii. Au terminat deja curăţenia şi acum se ocupă de bucatele pentru masa de Crăciun. Iar copiii au pornit deja la colindat.
De Redactia Observator la 21.12.2020, 21:47- Turiştii care aleg să petreacă Crăciunul în Maramureş vor plăti pentru un pachet turistic între 1.000 şi 3.000 de lei pe sejur
Îmbrăcaţi în straie populare, copiii umbă din casă în casă pentru a vesti cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii. Chiar dacă anul acesta colindă după restricţiile impuse de pandemie, bucuria e aceeaşi.
Colindător: Merg cu prietenii. Acum de COVID, mergem doar în grupuri mici.
Gazdele din satul Breb se pregătesc să deschidă porţile pentru oaspeţi chiar în sunetul colindelor vechi de secole. Curăţenia e deja gata, iar acum pregătesc bucatele alese pentru masa de Crăciun.
În pensiunile care-şi aşteaptă musafirii, cuptoarele sunt deja încinse. În vatra veche troznesc lemnele, iar gazda frământă pancove, dulcele specific Maramureşului.
Maria Horea, administrator pensiune: Am pus faina, am cernut-o, am pus faina. Punem coaja de lămâie, să aibă gust bun, să le placă.
Cât costă un Crăciun în Maramureș
De altfel, masa va fi plină cu mâncăruri pentru toate gusturile şi pretenţiile.
De Crăciun, turiştii se vor putea bucura de experienţe unice în Maramureş. Gazdele le vor prezenta şi obiceiurile de tăiatul porcului. Iar la final oaspeţii pot încerca şi costumele populare, ţinute în lada de zestre.
Maria Horea, administrator pensiune: Aici sunt o pereche de soareci pentru feciori, care sa se imbrace cand merg la biserica.
Turiştii care aleg să petreacă Crăciunul în Maramureş vor plăti pentru un pachet turistic între 1.000 şi 3.000 de lei pe sejur, în funcţie de serviciile alese.